Salariile din Republica Moldova rămân a fi printre cele mai mici din regiune, ponderea lor în Produsul Intern Brut (PIB) fiind la un nivel de doar 30 la sută. Salariile brute din țara noastră sunt cu 44% mai mici decât în Bulgaria – țara cu cele mai mici salarii din Uniunea Europeană, în timp ce un salariat din Germania câștigă într-o lună cât câștigă un moldovean pe parcursul unui an. Acestea sunt unele constatări ale studiului „Situația salariaților din Republica Moldova: o criză structurală”, prezentat marți, 25 februarie, la Chișinău.
Studiul a fost realizat de compania Syndex România, membră a grupului internațional Syndex, care asigură servicii de consultanță și susținere pentru reprezentanții salariaților și organizațiile acestora. Cercetarea oferă, în premieră, o evaluare de ansamblu a situației salariaților din Republica Moldova, contextualizată macroeconomic și privită din mai multe puncte de vedere: situația de pe piața muncii, situația remunerării și a nivelului de trai, situația reprezentării colective a intereselor salariaților.
Potrivit autorilor studiului, Republica Moldova se confruntă cu o criză a muncii salariate, care rezultă dintr-un cumul de factori: emigrarea masivă pentru muncă, salariile foarte mici, remunerarea nedeclarată, slaba putere de negociere a salariaților în întreprinderi, sentimentul de nedreptățire în rândul salariaților.
„Un sondaj efectuat în rândul salariaților arată că, din cauza veniturilor foarte mici și creșterii intensității muncii, angajații se simt nedreptățiți în relația cu angajatorii și guvernul, ceea ce generează o atitudine negativă față de munca în țară și nu face decât să le alimenteze dorința de emigrare”, a spus Marcel Spătari, co-autor, Syndex România.
Sergiu Sainciuc, vicepreședinte al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), a menționat în cadrul prezentării publice că studiul este un instrument util, ce urmează a fi utilizat la perfecționarea politicilor de protecție socială a salariaților.
”Chiar dacă salariul nominal s-a majorat în fiecare an cu peste 10%, începând cu 2014, iar cel real până la 9%, ajungând la un nivel de circa 7300 lei în anul trecut, atât salariul minim, cât și cel mediu, rămân la cel mai mic nivel din Europa. Este necesar să schimbăm situația cu privire la salariul minim, care nu a fost modificat din 2014 și constituie circa 1000 de lei. Odată ce Republica Moldova a ratificat Carta Socială Europeană revizuită, noi, sindicaliștii, solicităm ca salariul minim pe țară să fie stabilit la nivel de cel puțin 50-60 la sută din salariul mediu pe țară”, a subliniat vicepreședintele CNSM.
Autorii studiului au relevat că există potențial de creșteri salariale importante. Astfel, Guvernul ar trebui să stimuleze creșterile salariale prin creșterea mult mai rapidă a salariului minim, prin creșterea salariilor în sectorul bugetar și prin legalizarea veniturilor salariale. Angajatorii, la rândul lor, vor fi obligați, mai devreme sau mai târziu, să conștientizeze că fluctuația de personal este mai costisitoare decât creșterile salariale, iar riscul de a nu mai găsi forța de muncă i-ar determina să îmbunătățească condițiile de muncă și remunerare. De cealaltă parte, sindicatele trebuie să își mărească efortul de organizare a salariaților la nivelul de bază, să ofere mai multe atribuții liderilor sindicali din întreprinderi și să intensifice negocierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate.
Studiul a fost realizat la solicitarea CNSM și finanțat de Fundația Friedrich-Ebert –Stiftung (FES). Sindicatele au fost implicate în elaborarea acestui studiu prin oferirea posibilității de chestionare a salariaților din mai multe ramuri ale economiei naționale.
Departamentul mass-media și relații internaționale al CNSM