În scopul promovării unui mod sănătos de viaţă în colectivele de muncă, propagării sportului drept mijloc de fortificare a sănătăţii şi profilaxie a morbidităţii şi pentru a atrage cât mai mulţi membri ai sindicatului în activităţile cultural-sportive, Federaţia Sindicatelor din Comunicaţii a organizat cea de-a XIV-a ediţie a Spartachiadei salariaţilor, membri de sindicat.
Sărbătoarea sportivă s-a desfăşurat în perioada 23-24 mai curent, în cadrul bazei de odihnă “Campingdin Vadul lui Vodă”. La eveniment au participat peste 350 de sportivi.
La deschiderea oficială a competiţiilor sportive cu un cuvânt de felicitare au fost prezenţi: vicepreşedintele Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova, Mihai Hîncu, viceministrul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, Dumitru Parfentiev, preşedintele Sindicatului Lucrătorilor din domeniul Cadastrului, Geologiei şi Geodeziei “Sindgeocad”, Galina Frumusachi şi preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Comunicaţii, Ion Pîrgaru. În calitate de oaspeţi de onoare au mai fost prezenţi, viceministrul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, Vitalie Ciolac, directorul Departamentului Tehnic SA “Moldtelecom”, Vasile Ropot, RadionStamatin, director Dezvoltare SRL „Moldpresa” Grup şi vicedirectorul Școlii Profesionale Rezeni, Mihai Negru.
În cadrul competiţiilor sportive, 13 echipe au concurat la probele volei, mini fotbal, tenis de masă, şah şi joc de dame. Pe întreaga durată a competiţiilor sportive, echipele au fost susţinute de către administratorii întreprinderilor și preşedinţii comitetelor sindicale, o parte ca spectatori, altă parte ca participanţi la disputele de pe terenurile sportive.
În urma evaluării prestaţiei sportivilor de către un colegiu profesionist de arbitri, au fost desemnaţi următorii învingători:
Proba volei femei:
locul I – echipa SRL “Moldpresa” Grup,
locul II – echipa S.A. “Moldtelecom”,
locul III – echipa Şcolii Profesionale Rezeni.
Proba volei bărbaţi:
locul I – echipa S.A. “Moldtelecom”-3,
locul II – echipa S.A.”Moldtelecom”-1
locul III – echipa. Î.S. CRIS “Registru”-1.
Proba minifotbal:
locul I – echipa,ÎM “Orange” SA -2
locul II – echipa S.A. ”Moldtelecom”-1,
locul III – echipa Î.S. CRIS “Registru”-1.
Proba tenis de masă:
locul I – echipa Î.S. “Radiocomunicaţii”,
locul II – echipa S.A. “Moldtelecom”-1,
locul III – echipa S.A. “Moldtelecom”-2.
Proba şah:
locul I – echipa Î.S. “Cris Registru”,
locul II – echipa S.A. “Moldtelecom”,
locul III – echipa Î.M. “Orange” S.A.
Proba joc de dame:
locul I – echipa Î.S. “Cris Registru”,
locul II – echipa SA “Moldtelecom” -1,
locul III – echipa Scolii Profesionale Rezeni.
Echipele plasate pe primele trei locuri au fost menţionate cu diplome, cupe, cadouri de preţ şi premii băneşti.