În ajunul Zilei profesionale a inventatorilor, conducerea Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a premiat cei mai buni inovatori și raționalizatori din țară.
În cadrul unei ședințe cu participarea conducerii CNSM și a Uniunii Inventatorilor şi Raţionalizatorilor din Republica Moldova „Inovatorul”, care a avut loc la 26 iunie curent, participanții au discutat despre situația inventatorilor din țară și rezultatele obținute de către aceștia.
Oleg Budza, președintele CNSM, a menționat că munca inventatorilor și a raționalizatorilor are o importanță deosebită pentru orice societate, deoarece ideile acestora contribuie semnificativ la îmbunătățirea condițiilor de muncă și la identificarea unor soluții noi, care sporesc eficiența muncii.
Sergiu Solcan, vicepreședintele Uniunii „Inovatorul”, a menționat că în ultimii ani inventatorii din Moldova au obținut peste 500 de medalii de aur și argint la diverse concursuri internaționale și sunt înalt apreciați. El a subliniat necesitatea unei implicări și susțineri mai mari din partea autorităților, deoarece inventatorii au un aport deosebit asupra economiei și pot contribui la reducerea costurilor de producție sau la sporirea capacităților întreprinderilor în medie cu 30%.
Şedinţa a fost organizată la iniţiativa CNSM şi se înscrie într-un ciclu de şedinţe de lucru comune. De mai mulți ani CNSM este un susținător activ al comunității inventatorilor din Moldova.
Uniunea Inventatorilor şi Raţionalizatorilor din Republica Moldova “Inovatorul” a fost fondată în noiembrie 1997. Scopul instituţiei este de a contribui la crearea condiţiilor organizatorice, de drept, economice şi sociale, pentru manifestarea şi realizarea posibilităţilor creative şi acordarea de suport la elaborarea şi implementarea invenţiilor şi propunerilor de raţionalizare.
Departamentul Informațional al CNSM