Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

Sindicatele au elaborat criteriile și normele de evaluare a performanțelor individuale ale salariaților

13.07.2016

13613184_260761970964924_9166632156850724091_o

Marți, 5 iulie, la Institutul Muncii, au fost prezentate recomandările metodice privind criteriile-tip şi normele de evaluare a performanţelor profesionale individuale ale salariatului, aplicate la diferențierea salariilor din sistemele netarifare de salarizare. Recomandările au fost elaborate în baza unei cercetări făcute cu sprijinul financiar al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM).

În cadrul unei mese rotunde la care au participat conducerea CNSM, președinți ai centrelor sindicale național-ramurale, parteneri sociali, au fost discutate motivele care au stat în spatele necesității elaborării cercetării date și rolul recomandărilor respective în relațiile de muncă.

„Încă din anul 2008, când au fost introduse modificări la Codul Muncii și Legea salarizării, ce se referă la sistemul netarifar de salarizare, a apărut necesitatea elaborării unor criterii clare de evaluare a performanțelor individuale ale salariaților. Până acum ele n-au existat. Pentru noi este important să creăm împreună cu partenerii sociali un mecanism de implementare a acestor recomandări iar ulterior, să fie aplicate în unitățile economice”, a subliniat Sergiu Sainciuc, vicepreședinte al CNSM.

Liliana Posțan, cercetător în cadrul Institutului Muncii, este de părere că aceste recomandări sunt direcționate spre asigurarea unei evaluări obiective a performanțelor individuale ale salariaților, care servește ca bază pentru stabilirea cuantumului salariului pentru fiecare salariat.

Gheorghe Sîrcu, expert în domeniul salarizării și autor al cercetării, a făcut o prezentare a acestor recomandări și a vorbit despre criteriile de evaluare a prestației de muncă a salariaților, în funcție de nivelul de calificare, valoare profesională, complexitatea funcțiilor îndeplinite și rezultatele obținute în procesul de muncă.

Sfera de aplicare a acestor recomandări se referă la următoarele sisteme netarifare de salarizare: sistem cu aplicarea evaluării complexe a prestației de muncă; sistem cu aplicarea grilelor de corelare a salariilor în funcție de calitatea muncii; sistem în baza coeficienților valorii muncii; cotelor de participare; pe baza de comision, sistem contractual; sistem de salarii “fluctuante”.

Cei prezenți, au făcut un schimb de opinii despre recomandările expuse și au discutat despre modalitățile de aplicare a acestora la întreprinderi, care să contribuie la îmbunătățirea nivelului de salarizare și la repartizarea corectă a fondului de salarizare la întreprinderi.

Recomandările au fost elaborate în cadrul studiului “Criterii și norme de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale salariatului aplicate la diferențierea salariilor în sistemele netarifare de salarizare”, realizat conform Planului CNSM în domeniul formării sindicale și cercetării pentru anul 2016.

Mai multe imagini le puteți vedea pe pagina noastră de pe Facebook aici.

Departamentul mass-media și relații internaționale