Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

CNSM și-a reiterat propunerile la politica bugetar-fiscală şi vamală pentru anul 2017

13.10.2016

 

IMG_52811111

Partenerii sociali s-au întrunit joi, 13 octombrie, la ședința Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective (CNCNC), unde au examinat proiectul Legii privind modificarea şi completarea unor acte legislative care ţin de politica bugetar-fiscală şi vamală pentru anul 2017.

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a înaintat Guvernului mai multe amendamente la proiectul respectiv și, dat fiind faptul că doar o parte dintre acestea au fost luate în considerație, insistă în continuare ca unele propuneri să se regăsească în documentul final.

Astfel, s-a propus majorarea tranșei de venit impozabil, scutirii anuale personale,  scutirii anuale personale majore și scutirii anuale pentru persoanele întreținute, reieșind și din indicele prețurilor de consum efectiv în anul 2015 (109,7%) și cel prognozat pentru 2016 (106,8%), nu doar din cel prognozat pentru 2017 (105%).

„Această măsură are drept scop susținerea persoanelor fizice cu venituri mici și transpunerea treptată a presiunii fiscale asupra populației cu venituri medii și mai sus de medii”, a menționat Sergiu Sainciuc, vicepreședinte al CNSM.

Totodată, în scopul acumulării suplimentare a mijloacelor financiare pentru bugetele locale, CNSM a propus introducerea unei noi cote de 22% din venitul anual ce depășește suma de 240 mii lei, măsură care va suplini bugetul.

Sindicaliștii mai insistă asupra nesupunerii impozitării a indemnizației de concediere, deoarece scopul acesteia este de a acoperi anumite riscuri și de a contribui la protecția socială a persoanelor care au rămas fără un loc de muncă.

Alte propuneri la proiectul de lege țin de stabilirea unui nou mecanism de plafonare a taxelor locale, reducerea cotei TVA de la 20% la 5% la livrările de îmbrăcăminte și încălțăminte pentru copii (ca măsură de susținere a familiilor tinere în situația actuală de criză) și stabilirea TVA la importul și livrarea autoturismelor pe teritoriul Republicii Moldova.  De asemenea, CNSM solicită  menţinerea ca deducere a alocaţiilor făcute de angajatori sub formă de donaţii şi sponsorizări organizaţiilor sindicale.

În cadrul ședinței, membrii CNCNC au mai examinat și avizat proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Codului muncii. Acesta vizează 20 de articole ale Codului, fiind elaborat în baza propunerilor partenerilor sociali, care au fost formulate în cadrul unui Grup de lucru tripartit.

Departamentul mass-media și relații internaționale