Vsevolod BARBĂNEAGRĂ: „Institutul Muncii trebuie să devină un centru educaţional internaţional”

Institutul Muncii este centrul de pregătire a cadrelor sindicale, orientat spre susţinerea principiilor parteneriatului social în relaţiile de muncă. Vsevolod Barbăneagră, directorul ales în cadrul Adunării generale de către membrii Co­mitetului Confederal în luna martie a anului curent, şi-a asumat angajamentul să îmbunătăţească indicii activităţii economico-financiare a instituţiei. Totuşi, spune dumnealui, cea mai mare atenţie o va acorda educaţiei sindicale.

- Domnule Barbăneagră, sun­teţi nou în funcţia de director al Institutului Muncii, deşi vechi în sistemul sindical. Cum aţi preluat conducerea instituţiei?

– Sunt nou-vechi. Timp de mai mulţi ani am fost vicepreşedinte al CNSM. Una din activităţile mele de bază a fost educaţia sin­dicală. Iar referitor la Institutul Muncii, l-am preluat într-o stare materială foarte bună. În ultimii ani, aici s-au investit circa 18 milioane de lei. În schimb, din punct de vedere educaţional, era într-o stare destul de slabă. Mă refer la potenţialul uman capabil să conceapă, să organizeze şi să modereze activităţi de formare şi educaţionale.

- Şi ce aveţi de gând să faceţi în continuare? La ce veţi da prioritate?

– Avem multe de făcut. Prio­ritară în perioada imediat urmă­toare va fi formarea, angajarea potenţialului uman care ar fi în stare să desfăşoare activităţi de formare şi educaţie în sindicate. În cel mult un an de zile, trebu­ie să obţinem trei sau chiar cinci formatori pe direcţiile principale de activitate sindicalistă a Institu­tului Muncii. Formatori, de fapt, în sindicate există. Cei formaţi în primul val au atins performanţe: Nicolae Suruceanu, care azi e secretar confederal CNSM, pre­şedintele Federaşiei „Sindicons”, Victor Talmaci, vicepreşedin­tele Federaţiei „Agroindsind”, Leonard Palii, vicepreşedintele Sindicatului „Sănătatea”, Mihai Dudca, vicepreşedintele Sin­dicatului Educaţiei şi Ştiinţei, Nadejda Lavric. Pot continua nominalizarea formatorilor care au experienţă mare. Practic, toţi deţin posturi-cheie în anumite structuri sindicale şi nu-i mai poţi întoarce înapoi. Important este să folosim eficient potenţi­alul pe care-l posedă ei – atât în calitate de formatori, dar poate mai mult ca „CREIER”, genera­tor de idei. Concomitent, trebuie să formăm specialişti noi, al că­ror loc de muncă să fie Institutul Muncii. Obiectivul nostru este ca Institutul Muncii să poată desfăşura activităţi de formare şi educaţie pentru toate structurile sindicaliste de orice nivel.

- Cum vedeţi locul Institutu­lui în spaţiul din care facem parte?

– Dorim ca Institutul Muncii să devină un centru educaţio­nal internaţional care ar acoperi zona Balcanică şi spaţiul CSI. De fapt, instituţii similare în spaţiul respectiv nu prea sunt sau, dacă există, sunt slabe. Asta ar presu­pune mai multe proiecte inter­naţionale, mai multă colaborare, în cadrul Institutului Muncii, cu liderii sindicali de peste hotare. 

Am putea fi un exemplu pentru străini prin noile forme şi metode de formare şi educaţie sindicală

Asta ar însemna o comunicare bună, eficientă. Comunicarea în formare e foarte importantă. Mă refer şi la comunicarea informa­lă, nu doar la cea formală din timpul seminarelor.

- Aveţi exemple pe care aţi putea să le preluaţi de la cole­gii de peste hotare?

– Mie îmi place foarte mult Centrul de formare al Confede­raţiei Franceze. Ei au un institut similar cu al nostru, la Paris. Pentru mine, de fapt, instituţia respectivă e ca un ideal. Şi sin­dicatele din Olanda au instituţii foarte bune de formare şi edu­caţie a membrilor de sindicat. Ceea ce îmi place la ei este că nu se bazează doar pe instruirea pe probleme strict sindicaliste, ci se mizează şi pe calificarea pro­fesională a muncitorilor. Un alt exemplu demn de urmat de la centrele similare din Europa este practicarea seminarelor familia­le. De exemplu, la seminarele din week-end să participe toată fa­milia. Să existe o sală unde copiii să se joace, o cafenea unde soţiile să poată comunica, iar seara să-şi petreacă timpul împreună cu capii familiilor.

- Domnule Barbăneagră, pe­riodic instituţiile statului ne oferă date statistice care dese­ori ne par dubioase. Nu ar trebui ca Institutul Muncii să se implice în cercetări ştiin­ţifice ca oamenii să aibă date veridice despre situaţia soci­al-economică, de exemplu?

– Cercetările ştiinţifice în do­meniul relaţiilor de muncă, în special în domeniul salarizării, demografiei, domeniul studie­rii forţei de muncă, securităţii muncii sunt direcţiile de activi­tate ce trebuie dezvoltate ime­diat. Institutul muncii ar trebui să fie în stare să înarmeze ne­gociatorii de diferite niveluri, începând cu Comisia naţională pentru consultări şi negocieri colective, negociatorii la nivel de ramură, teritoriu sau chiar cei de la întreprinderi, cu date statistice ştiinţifice, dar care di­feră de datele din statistica ofici­ală. Eu nu prea cred în statistica oficială.

- Cât de repede se poate face acest lucru?

– Peste un an am putea vorbi despre rezultatele primului stu­diu.

- Vă referiţi mult la partea educativă, dar din ce trăieşte Institutul Muncii?

– Institutul Muncii trăieşte cu banii pe care îi face. Avem un bloc economico-financiar cu hotel, cu spaţii pe care le putem da cu chirie pentru organizarea diferitelor festivităţi, o cafenea bună. În anul 2012 s-au făcut bani, dar a fost înregistrat un de­ficit în buget de un milion de lei, în 2011 – un deficit de 1,5 mili­oane. Mai avem şi servicii educa­ţionale oferite contra plată, deşi e una modică. Sindicaliştii tre­buie să înţeleagă foarte bine că asta e proprietatea sindicatelor şi serviciile pe care le oferă Institu­tul Muncii trebuie plătite ca cel puţin să fie acoperite cheltuieli­le. Mă adresez tuturor liderilor sindicali să apeleze la Institutul Muncii cu orice problemă.

- Experienţa noastră poate servi ca model pentru sindi­catele din alte ţări?

– Eu, de exemplu, sunt destul de solicitat ca moderator şi for­mator la diferite programe edu­caţionale şi instructive de peste hotare. Recent, m-am întors din Kazahstan. Am susţinut un se­minar într-o regiune foarte com­plicată, unde în 2011 au avut loc mişcări muncitoreşti, cu violenţe care s-au soldat cu 31 de morţi. Le-am vorbit despre Sindicate în condiţii contemporane. Cu vreo două luni în urmă, am fost în Tadjikistan, în decembrie, în Be­larus. După cum vedeţi, dacă ne invită, înseamnă că au ce învăţa de la noi. Avem mai mulţi forma­tori care ar putea ţine seminare pe mai multe teme. Am putea fi un exemplu prin noile forme şi metode de formare şi educaţie sindicală. Posedăm o metodolo­gie de formare şi pregătire a lide­rilor sindicali pe care, la rândul nostru, am preluat-o de la alţii. În spaţiul CSI, sindicatele sunt la diferite etape de dezvoltare. Noi am rupt-o cu trecutul, adică cu sindicatele sovietice polizate. As­tăzi, în sindicatele din Republica Moldova se întrevede sindicalis­mul autentic. Evident, mai avem multe probleme. Mulţi membri de sindicat încă nu conştienti­zează ce înseamnă un sindicat autentic, care luptă pentru inte­resele lor.

- Care este principala diferen­ţă dintre vechi şi nou?

– În sindicatul vechi, membrul de sindicat pune întrebarea „Ce face sindicatul pentru mine?”. În sindicatul nou, membrul formu­lează aceeaşi întrebare în felul următor: „Ce facem noi pen­tru sindicat?” Prin intermediul Institutului Muncii, trebuie să educăm un membru de sindicat independent şi activ.

- Dacă e să ne referim la in­vestiţii, la ce veţi da prioritate anul acesta?

– Pentru prima etapă, vom face investiţii, dar nu prea mari. Avem nevoie de o spălătorie la Institutul Muncii şi trebuie să ne gândim la amenajarea unei te­rase de vară. Ne gândim cum să transformăm institutul într-un centru occidental, ca să fie atră­gător pentru membrii de sindi­cat şi pentru familiile lor.

Natalia HADÂRCĂ

n.hadarca@vocea.md

Foto: Ghenadie ZLATIN