Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

Sindicalistele din ramura administrației publice locale din Orhei bat alarma în privința nivelului scăzut de salarizare

03.03.2017

IMG_7325

În ajunul Zilei Internaționale a Femeilor, sindicalistele din or. Orhei s-au întrunit vineri, 3 martie, în cadrul unui seminar de instruire, pentru a discuta despre problemele existente și căile de soluționare ale acestora.

Astfel, membrii Consiliului interramural al sindicatelor din raionul Orhei susțin că remunerarea insuficientă și condițiile dificile de muncă, determină tinerii specialiști să-și caute un loc de muncă bine plătit în afara hotarelor țării. Membrii Consiliului au cerut autorităților și partenerilor sociali să depună eforturi pentru a găsi soluții care ar reduce proporțiile migrației populației.

Potrivit lui Alexandru Malai, președintele Consiliului interramural al sindicatelor din raionul Orhei, recent a fost efectuat un sondaj în rândul a 300 angajați ai administrației publice locale din raion, care a arătat că salariul mediu este de 2070 lei, ceea ce nu poate asigura unui salariat un trai decent.

“În ultimii ani, observăm o fluctuație sporită a cadrelor. Tinerii vin în instituții, dar după ce văd care sunt condițiile de muncă, în scurt timp pleacă. Activitatea de funcționar public a devenit neatractivă pentru tineri. Respectiv, doar 13% din angajați sunt specialiști care au vârsta de până la 30 de ani”, a specificat Malai.

Sindicaliștii au  menționat că în ultima perioadă au fost făcute multiple adresări către autorități pentru a redresa situația dar, spre regret, în continuare există numeroase carențe la capitolul salarizare.

Cei prezenți au subliniat că în contextul strategiei de reformare a administrației publice locale, care urmează a fi implementată în următoarea perioadă, este necesar de investit mai mult în resursele umane, în special în tineri, dacă se dorește obținerea unor rezultate și sporirea capacităților în acest sistem.

Departamentul mass-media și relații internaționale