Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

CNSM se solidarizează cu Sindicatul Educaţiei şi Ştiinţei în organizarea și participarea la acţiunile de protest

27.03.2014

IMG_1423

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) se solidarizează cu Sindicatul Educaţiei şi Ştiinţei (SEȘ) în organizarea și participarea la acţiunile de protest în masă, care se vor desfășura în perioada 8-11 aprilie curent, principala revendicare fiind majorarea cu 50% a salariilor cadrelor didactice. Decizia a fost luată de către Comitetul Confederal al CNSM, în cadrul ședinței de joi, 27 martie.

Oleg Budza, președintele CNSM a subliniat necesitatea unirii eforturilor tuturor membrilor de sindicat pentru atingerea scopului de majorare a salariilor profesorilor.

”Profesorii educă și formează specialiști pentru orice ramură a economiei, de aceea, toate sindicatele de ramură ar trebui să iasă la acțiunile de protest organizate de SEȘ, unde vom manifesta împotriva atitudinii indiferente a guvernanților față de angajații din învățământ”, a menționat liderul CNSM.

La rândul său, Dumitru Ivanov, președintele SEȘ, a relatat că negocierile cu guvernanții deja au început, fiind organizate deja două întâlniri. Însă, deocamdată, nu s-a ajuns la un compromis.

Astfel, pe lângă solicitarea de majorare a salariului la profesori, participanții la acțiunile de protest vor cere: stabilirea cuantumului salariului pentru categoria I a Reţelei tarifare unice în mărime egală minimului de existenţă; majorarea sporului la salariu pentru deţinătorii gradelor ştiinţifice „doctor în ştiinţe” – 1000 lei  şi „doctor habilitat” – 1500 lei; majorarea cuantumului burselor de studii pentru toate categoriile tineretului studios, începând cu 01 ianuarie 2014; adoptarea Hotărârii Guvernului privind acordarea facilităţilor sociale tinerilor specialişti, plasaţi în câmpul muncii în instituţiile de învăţământ conform repartizării Ministerului Educaţiei.

Membrii SEȘ vor picheta Guvernul Republicii Moldova zilnic, în perioada 8-10 aprilie curent, în intervalul orelor 10.00 – 12.00. Apoi, la 11 aprilie, va fi organizat  un miting de protest în scuarul Teatrului Naţional de Operă şi Balet ”Maria Bieşu”, cu începere de la ora 11.00. În caz de nesoluţionare a revendicărilor înaintate, Sindicatul Educaţiei şi Ştiinţei îşi rezervă dreptul de a declanşa grevă la nivel de ramură. Greva se va desfăşura la locul de muncă permanent al salariaţilor.

Sindicatul Educaţiei şi Ştiinţei întruneşte circa 123 mii membri de sindicat, angajaţi şi studenţi din ramură.

Centrul Informațional al Sindicatelor