Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

Federaţia Sindicatelor din Comunicaţii a organizat cea de-a XVI-a ediţie a Spartachiadei salariaţilor din organizaţiile membre

18.05.2017

IMG_7967

În scopul promovării unui mod sănătos de viaţă în colectivele de muncă, propagării sportului drept mijloc de fortificare a sănătăţii şi pentru a atrage cât mai mulţi membri ai sindicatului în activităţile cultural-sportive, Federaţia Sindicatelor din Comunicaţii (FSC), în comun cu organizaţiile membre, au organizat cea de-a XVI-a ediţie a Spartachiadei din ramura comunicaţiilor.

Evenimentul sportiv s-a desfăşurat în perioada 13-14 mai curent, la casa de odihnă “Camping” din localitatea Vadul lui Vodă, unde au participat peste 300 de sportivi.

La deschiderea oficială a competiţiilor sportive au fost adresate cuvinte de felicitare de la vicepreşedintele Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova, Mihai Hîncu, directorul general al ÎS ”Radiocomunicații”, Mihai Iacob, vicedirectorul general al SA ”Moldtelecom”, Piotr Mura, președintele Federației Sindicatelor din Industria Chimică și Resurse Energetice, Margareta Strestian, directorul Poștei Române, județul Suceava, Nicolae Costraș şi preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Comunicaţii, Ion Pîrgaru.

În calitate de oaspeţi de onoare au mai fost prezenţi directorii adjuncți ai Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI), Corneliu Jaloba și Iurie Ursu și directorul Centrului Naţional pentru Frecvenţe Radio (CNFR), Alexandru Gobjilă.

În cadrul competiţiilor sportive, 15 echipe au concurat la probele volei, mini fotbal, tenis de masă, şah şi joc de dame. Pe întreaga durată a probelor sportive, echipele au fost susţinute de către preşedinţii comitetelor sindicale și participanții la spartachiadă.

În urma evaluării prestației sportivilor de către un colegiu profesionist de arbitri, au fost desemnaţi următorii învingători:

Proba volei femei:

Locul I  – SRL”Moldpresa” Grup;

Locul II – SA ”Moldtelecom”;

Locul III – Strășeni SA ”Moldtelecom”;

Proba volei bărbaţi:

Locul I  – ICS ”Ericsson Telecommunications” SRL;

Locul II – SA ”Moldtelecom”;

Locul III – SRL”Moldpresa” Grup”;

Proba minifotbal:

Locul I  – ÎS ”CRIS Registru”;

Locul II – SA ”Moldtelecom”;

Locul III – ÎM ”Orange” SA;

Proba tenis de masă:

Locul I – ÎS ”Radiocomunicații”;

Locul II – ÎS ”Combinatul Poligrafic”;

Locul III – Drochia SA ”Moldtelecom”;

Proba  şah:

Locul I – ÎM ”Orange” SA;

Locul II – SA ”Moldtelecom” 2;

Locul III – ANRCETI;

Proba joc de dame:

Locul I – SA ”Moldtelecom”;

Locul II – CNFR;

Locul III – ÎS ”Radiocomunicații”.

Federația Sindicatelor din Comunicații aduce mulțumiri tuturor administratorilor şi președinților comitetelor sindicale pentru susținerea acordată la desfășurarea activităților sportive organizate. Echipele plasate pe primele trei locuri au primit diplome, cupe și premii bănești.