Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

Sindicaliștii din cadrul Federației „SINDINDCOMSERVICE” s-au întrecut la diferite probe sportive

24.05.2017

IMG_1745

La sfârșitul săptămânii trecute, Federația Sindicatelor Lucrătorilor din Sfera Deservirii Sociale și Producerii de Mărfuri „Sindindcomservice” a organizat cea de-a XVII-a ediție anuală a spartachiadei de ramură.

Sărbătoarea sportivă, care s-a desfăşurat la casa de odihnă „Camping” din Vadul-lui-Vodă, a reunit peste peste 300 de membri de sindicat.

“Federația noastră cuprinde salariați de vârsta a doua și a treia. Cu toate acestea, suntem impresionați de participarea lor activă. Spartachiada este un bun prilej de a consolida colectivele și de a le oferi posibilitatea de a se cunoaște mai bine”, a menționat Ana Selina, președintele Federației „SINDINDCOMSERVICE”.

În cadrul competițiilor sportive, participanții s-au întrecut la probele de mini-fotbal, volei, tragerea otgonului, sărituri în lungime, darts, și la câteva probe individuale.

În baza bilanțului competițiilor sportive, echipele și participanții care s-au plasat pe locurile I, II, III au fost distinse cu cupe comemorative, diplome și premii, clasamentul final fiind următorul:

Probe sportive bărbați

Mini-fotbal

  1. S.A. “Termoelectrica”;
  2. S.A. „Apă-Canal” Chișinău;
  3. Î.M. „Parcul Urban de Autobuze”;

Volei

  1. S.A. „Tirex-Petrol”;
  2. Î.M. „Parcul Urban de Autobuze”;
  3. S.A. „Termoelectrica”;

Tragerea otgonului

  1. Î.M. „Parcul Urban de Autobuze”;
  2. „Regia Apă-Canal” Orhei;
  3. S.A. „Apă-Canal” Cahul;

Probe sportive femei

Volei

  1. Î.M. Parcul Urban de Autobuze;
  2. S.A. „Apă-Canal” Chișinău;
  3. S.A. Termoelectrica;

Sărituri în lungime

  1. S.A. „Tirex-Petrol”;
  2. S.A. „Termoelectrica”;
  3. Î.M. „Parcul Urban de Autobuze”;

Probă mixtă

Darts

  1. S.A. „Apă-Canal” Soroca;
  2. S.A. „Termoelectrica”;
  3. Î.M. „Parcul Urban de Autobuze”.

La probe individuale de șah, jocul de dame, tenis de masă și armwrestling, s-au plasat pe locurile I – III reprezentanții: S.A. „Apă-Canal” Chișinău, S.A. „Termoelectrica”, Î.M. „Liftservice”, Î.M. „Apă-Canal” Taraclia, S.A. „Apă-Canal” Soroca, Î.M. „Parcul Urban de Autobuze”, Î.M. „Regia Autosalubritate”.

Departamentul mass-media și relații internaționale