Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

Reforma sistemului de pensionare, modificarea legislației muncii și reforma sistemului de salarizare, în atenţia sindicaliştilor din cultură

20.09.2017

21586979_481075482266904_5647153479794767839_o

Federaţia Sindicatelor Lucrătorilor din Cultură (FSLC), în cooperare cu Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova (CNSM), a organizat astăzi, 20 septembrie, seminarul informativ cu genericul ”Sindicatele în apărarea și reprezentarea drepturilor  și intereselor social-economice ale membrilor de sindicat”. La activitate au participat președinții organizațiilor sindicale primare din mun. Chișinău.

Cei prezenţi, au fost interesați de reforma sistemului de pensionare, modificarea legislației muncii și reforma sistemului de salarizare care urmează a fi adoptată.

În acest sens, Sergiu Sainciuc, vicepreședinte al CNSM, a prezentat o informație amplă despre activitățile și propunerile înaintate autorităților de către Confederație.

Despre ultimele modificări la Codul Muncii și impactul lor asupra relațiilor de muncă, dar și despre acțiunile sindicatelor în această direcție, participanții la seminar au avut posibilitate să discute cu șeful Departamentului juridic al CNSM, Ion Preguza.

Liderii de sindicat s-au referit și la motivarea salariaților de a adera la sindicat și a-și menține calitatea de membru de sindicat.

Totodată, despre avantajele apartenenței la sindicat și beneficiile membrilor de sindicat, prin prisma Convenției Colective (nivel de ramură), cursanții au discutat cu Nadejda Andronic, vicepreședinte al FSLC.

Federaţia Sindicatelor Lucrătorilor din Cultură întruneşte peste 14 mii membri, salariaţi şi tineret studios din ramura culturii şi ramurile conexe şi este membru al Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova, Consiliului Consultativ al Sindicatelor Lucrătorilor din Cultură din ţările Europei de Est, Caucazului şi Asiei Centrale, UNI global union şi UNI-MEI, Federaţiei Internaţionale a Actorilor.