Reprezentanți ai societății civile, presei, comunității partenerilor de dezvoltare au participat astăzi, 17 octombrie, la o reuniune a Forumului comun de dialog cu societatea civilă pentru comerț și dezvoltare în cadrul Acordului de Asociere UE – RM. Evenimentul a fost organizat în contextul desfășurării celei de-a 3-a reuniuni a Subcomitetutului UE – RM pentru comerț și dezvoltare durabilă, la care au participat oficiali din ambele părți și unde a fost prezentată poziția oficială a Republicii Moldova privind implementarea Acordului de Asociere.
În cadrul evenimentului au fost expuse viziunile, constatările independente ale reprezentanților societății civile privind implementarea prevederilor Acordului de Asociere UE – RM vizavi de performanțele comerciale ale RM, evoluțiile și constrângerile privind climatul de afaceri și legislația muncii.
Astfel, Petru Chiriac, vicepreședinte al CNSM, a stipulat că sindicatele din Moldova urmăresc cu mare atenție evoluțiile economiei naționale. În ciuda deficiențelor cu care se confruntă țara, a remarcat dumnealui, Programul de activitate al Guvernului RM pentru anii 2016 – 2018 se implementează cu succes, orientarea strategică spre UE se respectă cu fermitate, fapt apreciat foarte mult de către sindicatele din Moldova. Legile și actele normative, mai cu seamă din domeniile economice, sociale, sunt executate, ceea ce sporește încrederea populației țării. În aceste circumstanțe, se află în plin proces de realizare multe dintre cerințele ce rezultă din articolele Acordului de Asociere UE – RM.
Petru Chiriac a evidențiat că este îmbucurător faptul că Guvernul urmează în mod neabătut cursul spre integrarea europeană atât în plan politic, cât și în plan economic. Tot mai mulți cetățeni ai țării conștientizează valorile, avantajele vectorului european. Or, anume datorită sprijinului acordat de UE, economia țării noastre este în continuă creștere.
Totodată, a spus Petru Chiriac, CNSM mai are și unele doleanțe. Pledând pentru bunăstarea oamenilor, sindicatele își doresc ca salariile minime din țară să se ridice la nivelul minimului de existență, adică 75 procente din salariul mediu din economia națională. La acest capitol, el a amintit că urmare a dialogului social cu partenerii de consultări și negocieri colective s-a reușit, anul acesta, majorarea cuantumului minim garantat al salariului din sectorul real al economiei până la 2380 de lei pe lună.
De asemenea, vicepreședintele CNSM a insistat să fie intensificată, eficientizată activitatea de combatere a economiei informale, fenomen nociv ce afectează bugetul de stat, din care se achită salariile lucrătorilor din sectorul public, bugetul asigurărilor sociale de stat, din care se plătesc pensiile, indemnizațiile de șomaj, fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală.
În acest context, Petru Chiriac a pomenit că în cadrul uneia dintre ultimele ședințe ale Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective s-a convenit înăsprirea măsurilor de pedeapsă față de persoanele care recurg la muncă informală. Vicepreședintele CNSM și-a exprimat convingerea că toate aceste probleme pot fi soluționate prin implicarea plenară a partenerilor de dialog social.
Participanții la Forumul comun de dialog pentru comerț și dezvoltare în cadrul Acordului de Asociere UE – RM au adoptat o declarație comună privind recomandările de politici prioritare în vederea valorificării oportunităților economice ale Acordului de Asociere UE – RM.
Departamentul mass-media și relații internaționale al CNSM