Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

Perfecționarea formatorilor sindicali – o prioritate pentru CNSM

02.11.2017

IMG_0190

În perioada 2-3 noiembrie curent, Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) organizează o activitate de perfecționare a formatorilor sindicali de nivel național, pentru a spori capacitățile acestora.

“Această activitate are un format specific. Ne-am propus să analizăm diverse practici inovative, aplicate în cadrul mișcării sindicale la nivel mondial, care pot fi utilizate și adaptate la realitățile din Republica Moldova, în procesul de instruire a membrilor de sindicat”, a subliniat Rodica Popescu, secretar confederal al CNSM.

La activitatea la care participă formatori din cadrul aparatului CNSM, de la Institutul Muncii și centrele sindicale național-ramurale, cei prezenți vor face un schimb de idei, în baza experienței acumulate în cadrul participării acestora la diverse activități organizate în ultima perioadă în diferite țări ale lumii.

Astfel, formatorii vor analiza obiectivele și conținutul Agendei Organizației Națiunilor Unite 2030, vor discuta aspecte ce vizează evoluția și impactul stabilirii salariului minim la nivel mondial, rezultatele și practicile de organising identificate în urma participării la Congresul 28 al Federației Americane a Muncii, liderismul transformativ din perspectiva CNV-Internationaal, modele de formare profesională duală în Germania.

Totodată, formatorii vor avea o discuție cu Oleg Budza, președintele CNSM, despre relevanța educației sindicale și vor efectua o evaluare a nevoilor de formare sindicală.

Departamentul mass-media și relații internaționale a CNSM