Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

Sindicatul „Viitorul” a informat liderii din teritoriu despre noile modificări ale Codului muncii

07.11.2017

DSCN9967

Vineri, 3 noiembrie 2017, Sindicatul Angajaților din Învățământ și Educație „Viitorul” a organizat în incinta Liceului Teoretic „Vasile Alecsandri” din or. Ungheni seminarul instructiv cu genericul „Modificările Codului muncii parvenite în anul 2017 şi importanţa lor în activitatea sindicală la nivel de unitate”.

La acest seminar au participat preşedinţii organizaţiilor sindicale primare, membrii comitetelor sindicale din cadrul Asociaţiei sindicale raionale Ungheni şi managerii instituţiilor preșcolare. Participanții au fost informați despre noile modificări şi completări ale Codului muncii operate în anul 2017 și au analizat importanţa acestora în activitatea sindicală la nivel de unitate.

La lucrările seminarului a participat și secretarul general al Sindicatului „Viitorul”, Alexandru Gobjila, care a comunicat despre drepturile organelor elective sindicale, care efectuează controlul asupra respectării legislației muncii, și a examinat diverse metode de realizare a drepturilor sindicale în activitatea organizaţiilor sindicale primare şi teritoriale.

Astfel, secretarul general al Sindicatului „Viitorul” a atras atenția la conținutul Legii nr.185 din 21.09.2017 privind modificarea Codului muncii al Republicii Moldova, a comentat articolele modificate și a specificat rolul Organizației sindicale primare în activitatea instituțiilor de învățământ preuniversitar. Alexandru Gobjilă a mai atras atenţia la încălcările legislaţiei muncii stipulate în Codul contravențional al Republicii Moldova și sancțiunile administrative prevăzute în aceste cazuri.

Totodată, Ion Vartic, inspector în cadrul Inspectoratului Muncii al Sindicatelor, a relatat despre modificările și completările Legii securității și sănătății în muncă din 21 septembrie 2017, a explicat participanților aspecte ce se referă la drepturile organele de supraveghere și control asupra respectării legislației muncii și a altor acte normative ce conțin normele dreptului muncii, și a răspuns la întrebările celor prezenți.