Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

Comitetele sectoriale trebuie să manifeste o abordare concretă față de necesitățile pieței muncii a țării

08.11.2017

IMG_0299

Aproape 40 de persoane, care reprezintă sindicatele, patronatele, Ministerul Sănătății, Muncii, Protecției Sociale, experți internaționali ai Fundației Europene de Formare (ETF), Organizației Internaționale a Muncii, Led Liechtenstein, MBO Raad din Olanda au participat astăzi, 8 noiembrie, la un atelier de lucru cu tema ”Consolidarea capacităților pentru comitetele sectoriale”, organizat de către ETF în incinta Institutului Muncii al CNSM.

Este al doilea eveniment de acest gen organizat de către ETF în Republica Moldova, anul acesta. Amintim că primul atelier de lucru cu acest generic s-a desfășurat în luna iunie, când s-a decis să fie întocmit un raport sectorial al sectorului de construcții de către membrii acestui comitet sectorial pentru actuala sesiune a atelierului de lucru privind consolidarea capacităților pentru comitetele sectoriale.

Prin urmare, subiectul de bază al evenimentului de astăzi l-a constituit raportul sectorial – competențe/abilități în sectorul construcții, prezentat de către Lidia Barburoș, președintele comitetului sectorial pentru formare profesională în ramura construcțiilor, director executiv al Federației Patronatelor ”Condrumat”, care a făcut o prezentare amplă privind situația curentă în sectorul de construcții din Moldova, vizavi de provocările cu care se confruntă acest domeniu al economiei naționale pe termen mediu și implicațiile pentru competențele, abilitățile salariaților din sectorul respectiv.

Pronunțându-se pe marginea acestui document, Victor Talmaci, președintele Federației Sindicatelor din Construcții și Industria Materialelor de Construcții ”SINDICONS” din Republica Moldova, a declarat că starea de lucruri din sfera construcțiilor este gravă, iar instituțiile internaționale vin în țara noastră ca să ne avertizeze încă o dată despre aceasta, fapt ce dictează întreprinderea unor măsuri în regim de urgență.

Președintele Federației ”SINDICONS” a amintit că anume în această ramură, pentru prima dată în țara noastră, partenerii sociali au format comitetul sectorial pentru dezvoltarea învățământului profesional. Drept consecință, au fost elaborate standarde ocupaționale. Acum urmează ca școlile profesionale de profil să pregătească lucrători pentru sfera construcțiilor conform cerințelor pieței muncii a țării. În acest scop, este necesar, a mai precizat Victor Talmaci, ca procesul de studii, materialele, programele didactice pentru instituțiile care pregătesc specialiști pentru construcții să fie îmbunătățite în mod radical.

În genere, președintele Federației Sindicatelor din Construcții și Industria Materialelor de Construcții ”SINDICONS” din Republica Moldova și-a exprimat doleanța ca toate comitetele sectoriale din Republica Moldova să manifeste o abordare concretă  față de necesitățile pieței muncii și să fie cât mai insistente în raport cu instituțiile statului pentru a accelera elaborarea standardelor ocupaționale, în primul rând, pentru profesiile muncitorești. Pentru că, a explicat Victor Talmaci,  unele dintre aceste standarde sunt depășite. ”Astfel, am reuși să ne implicăm în mod concret în ce privește soluționarea problemei deficitului de lucrători calificați”, a concluzionat liderul sindicatelor din construcții.

Pasqualino Mare, expert al ETF în domeniul învățământului profesional tehnic (VET) din Moldova, le dă dreptate celor care sunt de părere că ”comitetele sectoriale nu funcționează prea bine”. Însă, el a insistat că trebuie să aflăm motivele acestor deficiențe. În primul rând, a recomandat Pasqualino Mare, înseși comitetele sectoriale trebuie să demonstreze că le revine un rol important în dezvoltarea domeniului în care activează.

Departamentul mass-media și relații internaționale al CNSM