Nadejda Rusnac: „Şi în Republica Moldova pot fi găsite haine stilate şi de calitate”

Preşedintele Consiliului Sindicatului Lucrătorilor din Industria Uşoară, dna Nadejda Rusnac

- Eticheta de brand moldove­nesc îşi spune tot mai des cu­vântul în ultima perioadă, la noi în ţară. Cărui fapt se dato­rează acest lucru?

– Cu o idee comună a Asocia­ţiei Patronale din Industria Uşoa­ră (APIUS), în frunte cu Fiodor Iacovlenco, cu foarte mult efort şi insistenţă din partea mai mul­tor patroni, cu ajutorul Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvolta­re Internaţională (USAID), care promovează anume producţia au­tohtonă, s-a creat ideea de brand şi promovarea acestuia. „Din inima brandurilor moldoveneşti” este practic „rugăciunea” cu care s-a avântat producţia autohtonă pe piaţă. O idee foarte bună care s-a născut în ramura industriei uşoare, însoţită de acţiuni de pro­movare, încununate, după păre­rea noastră, de succes. Produsele fabricate la noi sunt moderne, de o bună calitate şi la un preţ ac­cesibil, corespund tendinţelor de modă. Dar din păcate, încă se află la faza incipientă de dezvoltare.

Trebuie de înţeles că producţia autohtonă nu este realizată pentru podiumuri de modă, ci pentru oa­menii de rând care trebuie să înţe­leagă că atât calitatea, cât şi stilul le pot găsi aici, acasă.

- La ce nivel de dezvoltare se află brandurile din ţara noas­tră?

– Mentalitatea populaţiei noas­tre încă stagnează la acest capi­tol, noi avem o concurenţă foarte mare pe piaţa autohtonă cu firme­le din China, Polonia, Turcia care vând producţia la un preţ foarte mic. Dar trebuie ştiut că pentru a produce ceva de calitate, trebuie mulţi bani. De exemplu „Ionel”, această întreprindere şi-a creat un nume şi un brand de aproape 70 ani pe piaţa Republicii Moldova şi îl păstrează până astăzi, la fel „Artima”, „Zorile”, „Bălţeanca”. Noi încă promovăm valorile din trecut. Atunci era un lux să-ţi cumperi o haină din altă ţară. Dar vremurile s-au schimbat, şi la noi acasă avem branduri.

- Hainele moldoveneşti pot cu­ceri pieţe străine?

– Aproape toate întreprinderile noastre au capital străin. Este un mare avantaj acest lucru. În plus, întreprinderile noastre au recurs la nişte şiretlicuri. De exemplu, fabrica „Ionel” are trei branduri: Giovani Primo, Prima Biella şi Ionel. Şi asta pentru a atrage cum­părătorii prin denumirea străină. Noi deja am început o serie de ac­ţiuni de promovare peste hotare. Patronii permanent se află prin deplasări, pe la expoziţii, prin toată Europa. Şi, apropo, să ştiţi că brandurile noastre sunt remarcate şi apreciate la justa valoare. Este un proces mai anevoios să ieşi pe o piaţă străină, în primul rând, este nevoie de ajutorul statului pe care noi nu-l avem.

- Menţionaţi prin 2011 într-un comunicat despre economia tenebră în industria uşoară şi despre faptul că în cadrul aces­teia angajaţilor le sunt lezate drepturile de muncă, că sunt lipsiţi de garanţiile sociale. Ce s-a schimbat de atunci?

– Practic nimic. Cândva indus­tria uşoară, alături de agricultu­ră, era cea mai prosperă ramură pentru economia ţării. Acum însă industria uşoară a îmbrăcat şi ea plapuma tenebră. Muncitorii de la întreprinderile mari lucrează trei-patru luni, acumulează expe­rienţă şi apoi pleacă la întreprin­deri tenebre care achită „salarii în plic”. Şi angajatorii îi primesc cu braţele deschise deoarece au şcoa­lă, au instruire, pot lucra.

Întreprinderile de la noi au şcoli extrem de bune, seminare, instructori, care dau calificări în­alte muncitorilor. Dar pentru că respectă legislaţia, nu pot asigu­ra salarii mai mari, şi astfel pierd braţele de muncă.

- Care sunt problemele cu care se confruntă întreprinderile în care există organizaţii sindica­le?

– Deficit de braţe de muncă. În Chişinău sunt doar două şcoli profesionale care pregătesc cusă­torese doar pentru cusut indivi­dual. Dar acesta diferă de procesul cu care lucrează întreprinderile noastre. La întreprinderi fiecare execută o parte din lucru, creân­du-se un proces comun în care toţi depind unul de altul. Anume din acest considerent majoritatea aleg să-şi deschidă ateliere indivi­duale şi ocolesc întreprinderile. O altă problemă este migraţia peste hotare, forţele apte de muncă aleg drumul străinătăţii şi aici practic toate ramurile au de suferit, nu doar industria uşoară.

- O situaţie îmbucurătoare la capitolul apartenenţă la sindi­cat, ce face de fapt sindicatul de ramură pentru a-i atrage pe muncitori?

– Da, noi avem aproximativ 4600 de membri de sindicat. Şi asta ar însemna că aproape 95 de procente din angajaţi sunt mem­bri de sindicat. Există instituţii unde toţi angajaţii sunt membri de sindicat şi cu asta ne mândrim enorm. Este o situaţie mai bună comparativ cu alte ramuri.

Firmele din exterior ne fac mare concurenţă pentru că îşi vând ieftin producţia

Ţin să menţionez că sindica­tul nostru este foarte puternic. Liderii sindicali din organizaţiile primare lucrează intens. Datorită sindicatelor, toate cele 13 între­prinderi unde există organizaţii sindicale au încheiat contracte colective de muncă, au cât de cât condiţii decente de muncă, ceea ce ar însemna apă caldă, duşuri, apă potabilă de băut. Am obţinut foarte multe facilităţi, sunt între­prinderi care plătesc drumul tur-retur la lucrători, sunt care doar tur, au reduceri la masă, depinde 20-30%. Noi muncim foarte mult pentru a recruta membri de sin­dicat, dar lumea la noi e disperată şi uneori acest procent din salariu îi manipulează şi acceptă condiţii tenebre.

- Ce fel de cazuri de nerespec­tare a drepturilor angajaţilor aţi sesizat în întreprinderile unde există organizaţie sindi­cală?

– Avem probleme, dar le depă­şim deoarece patronii de la între­prinderi sunt înţelegători. Mari încălcări nu avem, dar oricum sunt plângeri, mai ales cu privire la pericolele de accidente la lo­cul de muncă. Şi asta pentru că fabricile sunt vechi, cu un utilaj învechit şi asta cam pune semne de întrebare.

Spre exemplu, sistemele de ventilare. Pentru a le schimba este nevoie de foarte mulţi bani. Dar cerinţele sunt cerinţe şi salariaţii vor condiţii.

Patronii fac tot posibilul să ajungă la un consens cu angaja­ţii, iar noi monitorizăm continuu acest lucru.În urma sesizării sin­dicatelor toate întreprinderile au schimbat geamurile, au izolat ter­mic pereţii, au asigurat cu coolere pentru apă. Se depun toate efor­turile pentru a respecta dreptul la sănătate şi condiţii de muncă inofensive. Există însă şi acciden­te, mai ales la fabricile de covoare. Deoarece utilajul este specific şi dificil.

Noi avem un specialist foarte bun pentru securitatea şi sănă­tatea în muncă şi suntem practic mereu la întreprinderi, facem se­minare, instruiri etc.

- Aţi menţionat mai mult des­pre investitorii străini. Şi to­tuşi care sunt beneficiile aces­tora la fabricile de la noi?

– Pe lângă faptul că oferă locuri de muncă şi posibilitatea funcţio­nării fabricilor, aceştia mai asigu­ră munca decentă. Cum? Foarte simplu. În cerinţele lor intră mai multe puncte şi anume, cercetarea minuţioasă a fabricii.

Un fel de audit, dacă există se­curitatea în muncă, dacă există condiţii decente de muncă, etc. Şi dacă se respectă totul, se încheie contract, dacă nu, atunci patronul rămâne fără investitor şi respectiv fără bani.Astfel patronul volens-nolens respectă salariaţii oferin­du-le condiţii decente de muncă.

Rodica VÎLCU

r.vilcu@vocea.md

Foto: Ghenadie ZLATIN