Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

Consultanță juridică oferită gratuit membrilor de sindicat din raionul Hîncești

15.01.2018

IMG_1872

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a dat start astăzi, 15 ianuarie, în or. Hîncești, campaniei naționale de consultare juridică oferită gratuit salariaților, membrilor de sindicat. În cadrul acesteia, membrii de sindicat vor putea afla de la avocații CNSM răspunsuri la diverse întrebări ce se referă la relațiile de muncă, dar și la alte subiecte de interes larg.

„Prin intermediul acestei campanii, ne-am propus să contribuim la o mai bună informare a populației, care să-și cunoască drepturile, să știe cum să le apere și cum pot organizațiile sindicale să le ofere suport. Toți doritorii, membri de sindicat, pot obține informații oferite de profesioniști în domeniul juridic, care îi vor ajuta să găsească soluții la problemele cu care se confruntă atât la locul de muncă cât și în afara lui”, a subliniat Oleg Budza, președintele CNSM.

La Hîncești, un grup de sindicaliști din raion, din diferite ramuri ale economiei naționale, au discutat cu Anatolie Lupașcu, avocatul sindicatelor, chestiuni ce se referă la noile modificări operate la Codul muncii, prevederile contractelor de muncă, condițiile de pensionare, întremarea sănătății salariaților, membri de sindicat, și au primit individual recomandări.

Acțiunea face parte dintr-un șir de activități similare care vor fi organizate pe parcursul acestui an în Cimișlia, Căușeni, Comrat, Ștefan-Vodă și alte localități din țară.

Departamentul mass-media și relații internaționale