Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

Consolidarea mișcării sindicale prin eficientizarea activității educaționale și creșterea profesionalismului cadrelor sindicale

01.02.2018

cnsm-e1474351117367

Eficientizarea activității educaționale și cercetării  în vederea consolidării mișcării sindicale, creșterea profesionalismului cadrelor sindicale și instruirea liderilor și activiștilor sindicali constituie obiectivele principale ale Planului Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova în domeniul formării sindicale și cercetării pentru anul 2018, care a fost aprobat astăzi, 1 februarie, de către Comitetul Confederal al CNSM.

Planul conține 6 capitole care includ  activități organizatorice și metodico-didactice,  activități educaționale pentru membrii Comitetului Confederal al CNSM, vicepreședinții CSNR, specialiștii aparatelor CNSM și CSNR, precum și pentru membrele Comisiei de  Femei, pentru membrii Comisiei de Tineret a CNSM, proiecte educaționale și cercetări  care urmează a fi organizate de CNSM în colaborare cu Institutul Muncii, editarea ghidului ”Organizing”.

În această ordine de idei, tot în cadrul acestei ședințe, Comitetul Confederal al CNSM a aprobat Regulamentul formatorului sindical, care a fost elaborat în conformitate cu Statutul CNSM, Concepția educației sindicale a CNSM, care reglementează modalitățile de conferire a gradelor de calificare și remunerare a formatorilor sindicali.

Potrivit Regulamentului, formatorul sindical concepe și elaborează programe de formare pe baza documentelor normative în vigoare, a standardelor ocupaționale, de pregătire profesională și a nevoilor de formare; asigură materialele metodico-didactice necesare pentru desfășurarea optimă a programului de formare; evaluează competențele formate sau dezvoltate ale participanților la formare; facilitează procesul de învățare și de dezvoltare prin crearea unor condiții de instruire adecvate formării competențelor profesionale, exercită alte atribuții.

De asemenea, în cadrul ședinței respective, Comitetul Confederal al CNSM a adoptat două hotărâri importante. Una vizează desfășurarea Spartachiadei a V-a a CNSM în perioada 21-23 septembrie 2018, cu participarea echipelor sportive învingătoare ale CSNR, iar alta țintește eficientizarea Publicației Periodice Săptămânalul ”Vocea poporului”.

 Departamentul mass-media și relații publice al CNSM