Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

Federația ”Agroindsind” intensifică activitățile de recrutare în rândul salariaților de la S.A. “Bucuria”

16.02.2018

IMG_2519

Federația Națională a Sindicatelor din Agricultură și Alimentație ”Agroindsind” va implementa pe parcursul anului 2018 un proiect pilot care urmărește să intensifice motivația apartenenței la sindicat și la creșterea numărului de membri în rândul salariaților de la S.A. “Bucuria”. Despre aceasta a comunicat astăzi, 16 februarie,  Leonard Palii, președintele Comitetului Sectorial AgroindVET, în cadrul unui seminar de instruire la care au participat un grup de salariați, membri de sindicat, de la întreprinderea menționată.

“La S.A. “Bucuria” peste 40% din cei circa 2000 de salariați sunt membri de sindicat și ne dorim ca numărul acestora să crească. Acum 10 ani, am implementat un proiect de atragere a salariaților de la S.A. “Bucuria” în rândurile noastre. Proiectul dat a adus rezultate și vrem să continuăm aceste practici de motivare a apartenenței la sindicat. La fel ca și în alte întreprinderi, la S.A. “Bucuria” există o fluctuație mare a cadrelor, mai ales în rândul tinerilor. Prin intermediul acestei activități ne-am propus să informăm tinerii de la întreprindere despre activitatea mișcării sindicale. Ulterior vom schița un plan de acțiuni, cu pași concreți, pentru a atrage mai mulți tineri în sindicate”, a accentuat Leonard Palii, președintele Comitetului Sectorial AgroindVET.

În cadrul activității, Tatiana Marian, șef al Departamentului mass-media și relații internaționale din cadrul CNSM, a expus diverse instrumente de comunicare și informare utilizate în cadrul sistemului informațional al CNSM, fiind un factor important în activitatea de recrutare a noilor membri de sindicat. Totodată, Ion Preguza, consultant superior în cadrul Departamentului juridic al CNSM, a comunicat despre modificările la legislația muncii și acțiunile CNSM în domeniul dat.

Participanții au mai pus în discuție sarcinile comitetului sindical de la S.A. “Bucuria” în domeniul formării motivației apartenenței la sindicat.

Departamentul mass-media și relații internaționale al CNSM