Sindicaliștii – specialiști în domeniul resurselor umane de la Direcțiile educație din raioanele din regiunea de nord a țării, participă în perioada 20-21 februarie, la un seminar organizat de Federația Sindicală a Educației și Știinţei (FSEȘ), în incinta Institutului Muncii, pentru a se familiariza cu rolul contractului individual de muncă. Seminarul dat face parte din șirul de activități lansate recent de FSEȘ, care au ca obiectiv informarea sindicaliștilor din diferite localități.
Potrivit Serafimei Țurcan, șef de sector din cadrul FSEȘ, scopul activității este de a informa despre aspectele cheie ce se referă la prevederile contractului individual de muncă. “De la 1 ianuarie 2019 carnetele de muncă nu vor mai fi utilizate. În legătură cu aceasta, contractele individuale de muncă vor avea un rol important în raporturile salariat-angajator. În cadrul acestei activități, specialiștii în domeniul resurselor umane vor primi informații detaliate despre acestea dar și alte aspecte, pentru a evita eventuale greșeli la angajarea salariaților și în relațiile dintre cele două părți”, a spus șefa de sector din cadrul FSEȘ.
“Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MECC) salută inițiativa sindicaliștilor din educație de a organiza astfel de activități, iar acest seminar este organizat la momentul potrivit. Au fost mai multe modificări operate la Codul Muncii, iar angajații din sistem doresc să aibă contracte individuale de muncă, pentru diferite categorii de salariați. Ministerul este alături de sindicate, mergem în aceeași direcție și îi vom susține în continuare”, a precizat Veronica Zubatîi, reprezentant al secției resurse umane din cadrul MECC.
Timp de două zile, sindicaliștii vor fi familiarizați cu procedura de negociere și semnare a contractului individual de muncă, vor discuta în grupuri subtilitățile acestui tip de contract legate de soluționarea unor disensiuni la stabilirea raporturilor de muncă.
Menționăm că la 19 decembrie 2017, în cadrul ședinței Biroului Executiv al FSEȘ, a fost aprobată decizia ca anul 2018 să fie cel al Contractului Individual de Muncă. Prin urmare, FSEȘ a inițiat un ciclu de activități de informare. Planul de realizare a activităților prevede desfășurarea seminarelor, meselor rotunde, training-urilor cu activul sindical de toate nivelurile și conducătorii instituțiilor educaționale.
Departamentul mass-media și relații internaționale al CNSM