Cu prilejul Zilei Internaționale a Femeii, Federația Sindicatelor din Moldova ”SINDLEX”, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Interne, au organizat astăzi, 3 martie, în incinta Filarmonicii Naționale “Serghei Lunchevici”, un concert festiv la care au participat sindicaliste din cadrul organelor de forță și de la alte instituții din diverse localități ale Republicii Moldova.
În cadrul festivității, sindicalistele au admirat un spectacol cu artiști autohtoni, care au interpretat melodii din repertoriul popular și cântece de estradă. Astfel, femeile au fost delectate cu un program muzical variat oferit de orchestra Ministerului Afacerilor Interne “Plai Moldovenesc”, subordonată Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, interpreții Zinaida Julea, Adriana Ochișanu, Lucia Bejenari, Ion Suruceanu, Vitalie Danii, Ion Rață, ansamblul “Brio Sonoris”, ansamblul “Plăeșii” ș.a.
Mihail Lașcu, președintele Federației Sindicatelor din Moldova ”SINDLEX”, a adresat un mesaj de felicitare şi a accentuat necesitatea unei mai bune protecții a drepturilor femeilor și promovării intereselor acestora în raporturile de muncă. Un invitat onorabil prezent la acest eveniment, Alexandru Jizdan, Ministru al Afacerilor Interne, a adus un elogiu femeii, subliniind rolul și importanța în societate, precum și a remarcat existența dialogului social constructiv cu organizațiile sindicale.
În cadrul Federației Sindicatelor din Moldova ”SINDLEX”, circa 14 mii de membri de sindicat sunt femei, dintre care circa 16 la sută activează în organele de drept.
Departamentul mass-media și relații internaționale al CNSM