Nicolae GARAZ: “Lucrătorul din cultură munceşte mai mult din entuziasm”

“Cultura este domeniul cel mai prost remunerat”, astfel ne spune preşedintele Sindicatului Lu­crătorilor din Cultură din Republica Moldova, Nicolae Garaz. Despre salarii mizere, Convenţia colectivă, case de cultură lăsate în voia sorţii, tineri care pleacă peste hotare în căutarea unui loc mai bun de muncă, ne vorbeşte în interviul ce urmează domnia sa.

- Cu ce probleme majore se confruntă lu­crătorul din cultură?

– Ramura culturii este cea mai prost remu­nerată din sfera bugetară. Salariile sunt mici, condiţiile de muncă lasă mult de dorit. Dacă în Chişinău sau în centrele raionale, condi­ţiile mai sunt cum sunt, păi în sate e dez­astru. De regulă, bibliotecile sunt amplasate în casele de cultură. Acestea nu sunt încălzi­te, acoperişul curge, ferestrele sunt stricate, imaginaţi-vă în ce condiţii lucrează bietele doamne bibliotecare. Pe lângă condiţii ane­voioase, salariile sunt mizere, după cum am mai menţionat. Lucrătorii cu vechime în muncă, cu experienţă în domeniu, cu studii superioare au câte 1200 de lei, în cel mai bun caz. Trebuie de găsit o modalitate de a rezol­va aceste probleme.

- De ce lucrătorii din cultură sunt cei mai neîndreptăţiţi?

– Finanaţarea se efectuiază după principiul restant. Dacă cineva din conducătorii ţării vorbeşte de la tribună despre bugetari, îi are în vedere pe cei din învăţământ, medicină şi alţii, numai nu noi, lucrătorii din cultură.

- După atâtea probleme ce ţin de sala­rizare, condiţii de muncă nocive, puteţi sugera o soluţie pentru ameliorarea situ­aţiei. Evident, dacă există.

– Documentul principal care ne permite să rezolvăm unele din aceste probleme este Convenţia colectivă la nivel de ramură, ne­gociată cu Ministerul Culturii, coordonată cu Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei şi publicată în Monitorul Oficial.

Aici este stipulat foarte concret că con­ducătorii din ramură sunt obligaţi să creeze condiţii de muncă normale pentru angajaţi. De asemenea, şi administraţia publică locală este obligată să respecte prevederile Conven­ţiei colective. Şi desigur salarizarea lasă mult de dorit.

În convenţia menţionată, de asemenea, sunt prevăzute concedii suplimentare pentru cei care activează în condiţii nocive. Vorbim despre bibliotecari care se află printre cărţi, acestea conţin praf de plumb. Concediile de care angajaţii pot beneficia şi care sunt plă­tite.

O altă stipulare în convenţie este acorda­rea concediilor profesorilor din instituţiile de învăţământ cu profil artistic.

Dacă în Chişinău sau în centrele raionale, condiţiile mai sunt cum sunt, păi în sate e dezastru

Codul muncii prevede 28 de zile calenda­ristice pentru această categorie de angajaţi. Am demonstrat că profesorul foloseşte 28 de zile şi trebuie să iasă la muncă, dar elevii nu-s, ei sunt în vacanţă. Profesorii vin la lu­cru, nu fac nimic şi primesc salariu. Eu cred că nu-i corect, e o mare încălcare. De aceea am negociat şi s-a inclus în Convenţia co­lectivă 62 de zile calendaristice de concediu anual plătit, la fel ca şi pentru profesorii din şcolile generale. În fond, nimeni nu pierde nimic, e aceeaşi sumă. Au de câştigat profe­sorii din şcolile de muzică, arte.

- Care sunt iniţiativele actuale pe masa de lucru?

– Pe parcursul anului 2013 am negociat cu ministerele de resort majorarea salariu­lui pentru două categorii de angajaţi: pentru muzeografi şi angajaţii caselor şi căminelor de cultură. Aceste două categorii au cele mai mici salarii, de la 800 până la 1200 lei. Un pic mai mult primesc artiştii, actorii, profe­sorii din instituţiile de învăţământ. Oricum, nu putem afirma că e salariu bun. Dorim să obţinem majorarea salariului până la nivelul salariului mediu pe economia naţională. Gu­vernul a promis că, începând cu 1 iunie 2013, se vor majora salariile pentru toţi bugetarii şi sperăm că promisiunile vor fi realizate.

- Care sunt instituţiile care se află în cea mai gravă situaţie?

– Casele de cultura, muzeele şi bibliotecile se află în starea cea mai gravă. Peste tot este umezeală, mucegai, praf de plumb de la cărţi. La o întrunire cu membrii Comitetului Con­federal, ex-premierul Vlad Filat a spus că e la curent cu problemele cu care se confruntă casele de cultură. Datorită fondului de inves­tiţii avem vreo 20 de case de cultură reparate, atât la nivel raional, cât şi la nivel de comune. Ceea ce ţine de teatre, într-o stare deplorabi­lă se află teatrul de la Cahul.

Clădirea este veche, au nişte promisiuni din partea administraţiei publice locale cu privire la îmbunătăţirea condiţiilor de mun­că, dar continuă să activeze în condiţii in­suportabile. Trupa de actori de acolo e tare bravo.

- Care ar fi o primă doleanţă către guver­nanţi?

– Ceea ce mi-aş dori, este ca Guvernul să reglementeze cât de cât preţurile. În prezent, preţurile sunt majorate după bunul plac al patronilor (energie termică, electrică, gaze naturale, benzinării etc.). În plus, pe mana­gerii organizaţiilor şi instituţiilor culturale îi distrug preţurile înalte la întreţinerea edifi­ciilor.

- Se merită să faci artă la noi în ţară?

– Evident că se merită. Avem talente mul­te, anume datorită acestor talente şi ieşim în lume. Sportul, cultura, prin aceste domenii tinerii ne duc faima peste hotare şi nu doar în Europa.

În ţările europene instituţiile culturale în mare parte sunt la autogestiune. Dacă este vreun spectacol, sau concert, apoi nu găseşti un loc liber. Preţurile sunt cum sunt, destul de mari, dar instituţiile în schimb au venit. Dar la noi…dacă încerci să majorezi preţul la bilete, nu mai vine nimeni la muzeu, tea­tru etc.

- E prestigios să lucrezi în domeniul cul­turii?

– De aia avem probleme cu cadrele. Tine­rii care absolvesc Academia de Muzică, Tea­tru şi Arte Plastice, Colegiul „Ştefan Neaga” sau altă instituţie de învăţământ, nu tind să rămână aici în Chişinău sau mai ales la sat. Sunt buni specialişti, capabili, dar nu au do­rinţă să se angajeze în instituţiile de cultură pentru că salariile sunt aşa cum sunt. În ge­nere, cultura e aranjată pe ultima treaptă în lista ramurilor economiei naţionale şi nici nu este evidenţiată ca ramură a culturii în datele statisticii naţionale, ci ca „şi altele” sau „or­ganizaţii recreative”. Avem pescuit, minerit, agricultură numai nu cultură. Tânărul speci­alist cu prima ocazie pleacă peste hotare. În toate ţările sunt băieţi de-ai noştri din Mol­dova, specialişti buni.

În satele moldoveneşti copiii care au fost selectaţi şi îndreptaţi spre muzică, pictură, dans, în câţiva ani, deja participă la concur­suri naţionale şi internaţionale şi revin acasă cu trofee. Avem talente, dar din păcate, nu-şi pot găsi locul lor acasă.

- Cum e să fii un lider sindical?

– Nu e lucru simplu. Liderul sindical îşi asumă o mare responsabilitate de soarta tu­turor membrilor de sindicat. Dacă e să vor­bim de ramura culturii, sunt 15 mii de mem­bri de sindicat, fiecare vine cu problemele şi durerile sale. Trebuie să-l asculţi, să intri în esenţa problemei, să-i întinzi o mână de aju­tor, evident că în conformitate cu prevederile statutare şi legislaţia în vigoare.

- Care e profilul unui lucrător din ramu­ra culturii?

– Angajaţii din domeniul culturii mai mult lucrează din entuziasm. Ei sunt cei care orga­nizează sărbătorile profesionale ale agricul­torului, pescarului, învăţătorului, lucrătoru­lui medical, jertfind sâmbetele, duminicile şi alte sărbători, în loc să fie cu familia.

Сorina MOROZAN

c.morozan@vocea.md

Foto: Ghenadie ZLATIN