Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

Drepturile constituționale ale angajaților la condiții echitabile și satisfăcătoare de muncă sunt compromise

14.08.2018

cropped-healthy-1

Aceasta este una din principalele concluzii care se conține în nota informativă privind starea securității și sănătății în muncă în semestrul I al anului curent, care a fost prezentată în cadrul ședinței Comitetului Confederal al CNSM de către Elena Carchilan, șeful Inspectoratului Muncii al Sindicatelor.

Potrivit dumneaei, în perioada de referință, inspectorii Inspectoratului Muncii al Sindicatelor au efectuat 297 de vizite pentru a  verifica cum se respectă legislația și alte acte normative în domeniul muncii, securității și sănătății în muncă la mai multe entități, în care activează peste 26 mii de salariați, dintre care aproape 24 mii de membri de sindicat. Drept urmare, au fost depistate peste 5500 de încălcări și abateri de la prevederile actelor legislative și normative din domeniul muncii, dintre care 4525 de cazuri se raportează la domeniul securității și sănătății în muncă, iar 945 vizează domeniul muncii. Alte aproape 80 de încălcări și abateri țin de nerespectarea prevederilor contractelor colective de muncă, convențiilor colective și a drepturilor sindicale.

În opinia Elenei Carchilan, la momentul de față, se constată o situație de regresiune și agravare în domeniul securității și sănătății în muncă, context în care drepturile constituționale ale angajaților la condiții echitabile și satisfăcătoare de muncă, la protecția vieții, sănătății, integrității fizice și psihice a lucrătorilor sunt compromise.

Explicația constă în faptul, menționează dumneaei, că după 27 octombrie 2017, după adoptarea noilor modificări legislative, Inspectoratului de Stat al Muncii i-a fost limitată funcția de control. Astfel încât, se atestă absența unui mecanism viabil pentru coordonarea acțiunilor și măsurilor în domeniul siguranței ocupaționale în ceea ce privește activitatea de inspecție în domeniul securității și sănătății în muncă. În consecință, de la 27 octombrie, anul trecut, și până la 18 iunie, curent, a fost cercetat, întocmit și expediat organelor de resort doar un singur dosar de accident de muncă mortal, care s-a produs la începutul anului de față la SRL ”Combinatul de Pâine din Bălți”,  la examinarea căruia a participat și inspectorul de muncă al Inspectoratului Muncii al Sindicatelor.

Aceasta în timp ce Inspectoratului de Stat al Muncii i-au fost comunicate 194 de accidente, 27 dintre care s-au soldat cu decesul a 31 de persoane, ceea ce denotă o situație îngrijorătoare determinată de încălcări sistematice ale cerințelor securității și sănătății în muncă. Elena Carchilan a evidențiat în acest context, că în 13 accidente de muncă au avut de suferit membri de sindicat, adică 15 dintre ei au decedat, iar alții 4 s-au ales cu leziuni corporale grave. Către finele semestrului I al anului curent, Inspectoratul Muncii al Sindicatelor instrumenta 12 accidente de muncă.

Elena Carchilan a specificat că CNSM a abordat în repetate rânduri la diferite niveluri problemele ce țin de domeniul securității și sănătății în muncă și încălcarea dreptului constituțional al salariaților la protecția muncii. S-au făcut demersuri în acest sens către Guvern și Parlament, subiectul în cauză a fost discutat în cadrul comisiei tripartite.

Departamentul mass-media și relații internaționale al CNSM