”Principalele obiective ale activității CNSM în domeniul formării sindicale pentru anul viitor trebuie să se concentreze pe realizarea Strategiei CNSM pentru anii 2017-2022” a declarat Oleg Budza, președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova în cadrul ședinței de astăzi, 18 decembrie, a Consiliului Educațional al CNSM.
Pronunțându-se pe marginea Planului CNSM în domeniul formării sindicale și cercetării pentru anul 2019, Oleg Budza a solicitat ca măsurile în ce privește organizarea activității educaționale, formarea profesională și cercetarea să conducă la consolidarea mișcării sindicale prin formarea efectivului activ sindical, la creșterea profesionalismului cadrelor sindicale și instruirea liderilor și activiștilor sindicali.
Membrii Consiliului Educațional al CNSM au fost informați referitor la realizarea Proiectului Național ”Școala Negociatorului Sindical”, planului de activitate pentru anul 2018 al Consiliului Educațional al CNSM și au aprobat planul de activitate al Consiliului Educațional al CNSM pentru anul viitor.
Departamentul mass-media și relații internaționale al CNSM