Potrivit raportului Organizației Națiunilor Unite (ONU) privind situația economiei mondiale și perspective pentru 2019, publicat recent, economia mondială va crește anul acesta cu circa 3 procente. Tot din acest document reiese că produsul intern brut cumulativ al țărilor din componența Comunității Statelor Independente, din care face parte și țara noastră, va cunoaște o extindere mai modestă, de aproximativ 2 procente. Aceasta în timp ce atât Banca Mondială, cât și Ministerul Economiei și Infrastructurii al RM prognozează o creștere a economiei Republicii Moldova de aproape 4 procente.
Totuși, în pofida prognozelor optimiste privind perspectivele economiei mondiale pentru anul 2019, António Guterres, secretarul general al ONU, avertizează că deși indicatorii economiei globale arată favorabil, ei nu reflectă starea reală de lucruri, deoarece lumea se confruntă cu probleme ce țin de stabilitatea creșterii economice în contextul provocărilor de ordin financiar, social.
Raportul ONU privind situația economiei mondiale și perspective pentru 2019 reflectă faptul că în multe țări în curs de dezvoltare se atestă tendințe de instabilitate, de recul și fenomenul disproporționalității progresului economic la scara planetei. În condițiile în care perspectivele economice în întreaga lume se îmbunătățesc, venitul pe cap de locuitor în cele mai mari state în curs de dezvoltare se micșorează.
Chiar dacă în unele țări dezvoltate nivelul șomajului a coborât la un nivel extrem de scăzut, mărimea veniturilor disponibile ale multor categorii de persoane, mai cu seamă ale celor cu câștiguri mici, în ultima vreme, a crescut insignifiant sau aproape deloc. Mai bine de jumătate din populația globului nu are acces la protecție socială, din care cauză un număr zdrobitor de oameni activează în gospodării casnice pentru a-și asigura existența.
Aceste discrepanțe, conform raportului ONU privind situația economiei mondiale și perspective pentru 2019, îngreunează soluționarea problemelor ce țin de lichidarea sărăciei, crearea locurilor de muncă decente pentru toate persoanele. Din cauza ritmului scăzut de creștere a veniturilor oamenilor, există riscul că multe dintre obiectivele în domeniul dezvoltări durabile să fie ratate, întrucât multe țări se confruntă cu probleme privind dezvoltarea infrastructurii, îmbunătățirea activității sistemelor de asistență medicală, calității capitalului uman.
În raport se manifestă îngrijorarea că de roadele creșterii economice nu beneficiază tocmai persoanele care au nevoie cel mai mult. În țările în care nivelul sărăciei și inegalității ating cele mai înalte cote, cea mai serioasă barieră în calea dezvoltării sociale o constituie creșterea insuficientă, lentă a veniturilor pe cap de locuitor. În ciuda creșterii economice pertinente la nivel global, se menționează în raportul ONU, mai bine de 700 milioane de persoane din lume trăiesc în sărăcie.
Una dintre barierele de bază care periclitează realizarea Agendei 2030 de Dezvoltare Durabilă îl constituie nivelul înalt al inegalității. De aceea, raportul ONU recomandă extinderea accesului la educație și îmbunătățirea calității acesteia. Ridicarea nivelului de trai al oamenilor cu venituri mici presupune realizarea mai multor activități privind politicile ocupaționale, precum majorarea salariului minim și extinderea protecției sociale.
În acest context, ar fi de menționat că unul dintre obiectivele de bază ale celui de-al IV-lea Congres Mondial al Confederației Internaționale a Sindicatelor, care a avut loc la începutul lunii decembrie 2018, țintește inversarea tendinței de creștere a salariilor scăzute și a inegalității extinse prin negocierea colectivă, creșterea salariilor minime și a protecției sociale.
Departamentul mass-media și relații internaționale al CNSM