În perioada 14-15 mai curent, inspectorii de muncă ai sindicatelor, din zona de sud, formatorii sindicali Vasile Siloci și Gorban Vladimir, au familiarizat activul sindical de la Școala Profesională din or. Cimișlia cu metode moderne de evaluare a factorilor de risc la locul de muncă și cerințele în domeniul securității și sănătății în muncă (SSM).
Vasile Bulat, directorul Școlii, a precizat că această activitate și-a propus ca scop să abordeze necesitatea unei mai bune atestări a locurilor de muncă din cadrul unității, organizarea și efectuarea instruirii în domeniul securității și sănătății în muncă conform standardelor naționale în domeniul dat.
La rândul ei, Tatiana Moldoveanu, președintele Comitetului Sindical de la instituția de învățământ menționată, a spus că pentru a îmbunătăți situația în domeniul SSM este necesar de creat un Comitet de SSM care ar proteja salariații și elevii care își fac aici studiile și ar contribui la prevenirea accidentele de muncă.
În cadrul procesului de instruire, formatorii sindicali au comunicat despre cadrul juridic al activității de securitate și sănătate în muncă, responsabilitățile personalului implicat în activități de SSM, asigurarea cu echipament de protecție, asigurarea cu instrucțiuni de securitate și sănătate în muncă pentru toate lucrările, identificarea factorilor de muncă nefavorabili și nocivi.
Salariații instituției au învățat cum se completează fișa fotometrică a timpului de lucru, au aflat detalii despre riscurile specifice funcției și certificarea locului de lucru concret, clasele condițiilor de muncă în funcție de indicii greutății procesului de muncă și intensității acestuia, indicatori specifici de evaluare a condițiilor de muncă.
Reprezentanții Inspectoratului Muncii al Sindicatelor au mai informat despre stabilirea sporului de compensare pentru muncă în condiții nefavorabile, emiterea ordinului de plată a compensației respective, acțiuni care ar contribui la îmbunătățirea condițiilor de muncă și la prevenirea riscurilor profesionale, cum se acordă primul ajutor în caz de accident de muncă.
Amintim că la mijlocul lunii aprilie curent, inspectorii de muncă ai sindicatelor, din zona de sud, au oferit consultații sindicaliștilor din ramura educației din raionul Hîncești. Inspectorii au mai menționat că sunt deschiși să ofere asemenea consultații și în alte raioane.
Departamentul mass-media și relații internaționale al CNSM