Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

Federația Sindicală „Moldova-business-sind” la 30 de ani de activitate

29.11.2019

IMG_5548

Federația Sindicală „Moldova-business-sind” marchează 30 de ani de la constituire. Cu acest prilej, astăzi, 29 noiembrie, în incinta Institutului Muncii, a fost organizată o ședință festivă la care au participat veterani și activiști sindicali, precum și conducerea Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM).

În context, Tamara Bodnari, vicepreședinte al Federației Sindicale „Moldova-business-sind”, a spus că încă de la constituire, în anul 1989, Federația este o “voce” activă a salariaților care își desfășoară activitatea în ramura cooperației de consum și antreprenorialului. “În prezent, ramura traversează o perioadă complicată legată de situația social-economică dificilă din Republica Moldova, migrația masivă a populației, deficitul cadrelor de muncă tinere. În anul 2020, va fi organizat Congresul Federației unde vor fi trasate planurile pentru următorii ani, reieșind din necesitățile actuale ale salariaților, membrilor de sindicat, și tendințele de pe piața muncii, pentru a spori capacitățile organizaționale ale Federației”, a adăugat sindicalista.

În mesajul său de felicitare, Oleg Budza, președinte al CNSM, a remarcat rolul important pe care îl are Federația Sindicală „Moldova-business-sind” în procesul de sindicalizare a întreprinderilor mici și mijlocii din țara noastră. Liderul sindical a menționat că de-a lungul anilor, Federația a contribuit semnificativ la promovarea valorilor sindicaliste și la consolidarea mișcării sindicale din Republica Moldova.

Cu ocazia împlinirii a 30 de ani de activitate, în cadrul ședinței, conducerea Federației Sindicale „Moldova-business-sind” și a CNSM a înmânat celor mai activi sindicaliști diplome și distincții de merit pentru succese în muncă.

Federația Sindicală „Moldova-business-sind” este constituită din 79 organizații sindicale, având un activ de circa 2500 de membri de sindicat.

Departamentul mass-media și relații internaționale al CNSM