Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) organizează ce-a de-a VIII-a ediție a ”Școlii Sindicale din Moldova” (ȘSM), proiect educațional care are drept scop formarea și dezvoltarea competențelor funcționale, sociale și profesionale ale activiștilor sindicali, membri ai centrelor sindicale național-ramurale (CSNR). Tradițional, cursul se va desfășura în incinta Institutului Muncii din Chișinău, prima sesiune urmând să fie lansată la 26 februarie curent.
În cadrul unui atelier de lucru de marți, 28 ianuarie, formatorii proiectului educațional al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) s-au întrunit pentru a pune la punct mai multe aspecte ce țin de buna organizare și desfășurare a acesteia.
Astfel, ediția din anul curent va include 4 sesiuni a câte 3 zile, timp în care cursanții vor fi instruiți de către formatori CNSM și experți externi pe diferite domenii sindicale, dar și de dezvoltare generală, precum: gestionarea unei organizații sindicale primare de succes, protecția juridică și social economică a salariaților, parteneriatul social, sănătatea și securitatea muncii, modalități de comunicare în sindicat, discursul public, liderism etc. Totodată, participanții vor fi informați despre strategiile de activitate sindicală la nivel internațional, cum să colaboreze cu mass-media și să promoveze activitatea sindicatelor în mediul online.
Pe tot parcursul instruirii, cursanții, împreună cu mentorii delegați de CSNR, vor pregăti proiecte individuale sau de grup, care vor fi implementate în cadrul unităților economice sau federațiilor sindicale. Acestea vor fi prezentate la finalul școlii, în cadrul unei activități de evaluare, unde vor fi înmânate și certificate de absolvire a ȘSM.
”Școala Sindicală din Moldova” este un proiect educațional implementat de CNSM din anul 2012, modelul acestei școli fiind preluat de la austrieci, dar adaptat la realitățile și necesitățile membrilor de sindicat din Republica Moldova.
Din 2012 până în prezent, 142 de reprezentanți ai CSNR au fost certificați ca absolvenți ai ȘSM, care, în urma cunoștințelor acumulate, au reușit să avanseze în funcții sindicale și să participe mai activ în procesele decizionale la nivel de unitate economică și ramură.
Departamentul mass-media și relații internaționale