Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

La Chișinău se va desfășura Congresul VII al Federației Sindicale a Educației și Științei

02.03.2020

logo sindicate educatie

La 5 martie 2020 își va ține lucrările Congresul VII al Federației Sindicale a Educației și Științei din Republica Moldova. Congresul a fost precedat de  desfășurarea campaniei de raportare și alegeri la toate nivelurile pe parcursul anului 2019.

Organizațiile sindicale primare din instituțiile educaționale au făcut totalurile activității pentru ultimii 5 ani și și-au ales liderii pe următorul mandat de 5 ani. Pe parcursul mandatului s-a reușit să se obțină unele realizări importante pentru membrii de sindicat, precum sunt majorări salariale; aprobarea unor facilități pentru membrii de sindicat prin semnarea unor acorduri adiționale la Convenția colectivă;  completarea și îmbunătățirea Legii salarizării, adoptată cu multe inechități.

Ridicarea statutului cadrului didactic, reîntoarcerea tinerilor la catedre, diminuarea birocratizării la locul de muncă al pedagogului sunt doar unele aspecte care solicită aportul Sindicatului spre soluționare în timpul apropiat.

Congresul VII al FSEȘ se va desfășura la Chișinău, Casa Sindicatelor, cu începere de la ora 10.00.  La Congres vor participa cca 170 de persoane: delegați și invitați din organizațiile afiliate FSEȘ și oaspeți de peste hotare. Congresul va pune în dezbatere Raportul de activitate al FSEȘ pentru anii 2015 – 2020, totodată va aproba obiectivele strategice pentru principalele domenii de activitate ale Federației în următorii cinci ani.

Congresul va alege conducerea Federației Sindicale a Educației și Științei pentru următorul mandat de 5 ani: președintele, vicepreședinții, Consiliul General și Comisia de cenzori.

Federația Sindicală a Educației și Științei din Republica Moldova este cea mai numeroasă Federație sindicală din cadrul Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova și întrunește în rândurile sale circa 103000 membri de sindicat din ramurile educației și cercetării.