Federația Sindicală a Feroviarilor din Republica Moldova (FSFRM) a organizat joi, 4 martie, o acțiune de protest în fața Parlamentului și a Președinției, în legătură cu situația inadmisibilă creată la Î.S. „Calea Ferată din Moldova” (CFM). Manifestația s-a desfășurat în conformitate cu restricțiile impuse din cauza pandemiei de coronavirus, la acțiune au participat până la 50 de persoane. Tot joi, acțiuni de protest au fost organizate în șapte noduri feroviare, de la Ocnița, la Giurgiulești.
Potrivit reprezentanților FSFRM, scopul protestului constă în apărarea drepturilor și intereselor de muncă, profesionale, economice și sociale ale celor peste 6500 salariați ai întreprinderii și anume — achitarea în cel mai scurt timp a restanțelor salariale de 4 (patru) luni (noiembrie, decembrie, ianuarie și februarie) și compensarea pierderilor cauzate de neachitarea la timp a salariului pentru anii 2015-2021.
Sindicaliștii au scandat: “Viață decentă acum!”, “Patru luni muncim doar din entuziasm”, “Achitarea restanțelor la salarii și compensații”, “Familiile noastre îndură foamea. Plătiți salariile.”, “Salvați transportul feroviar în Republica Moldova”, “Demisia conducerii CFM”, “Vrem să muncim acasă”.
Ion Zaporojan, președinte al FSFRM, a menționat că restanțele salariale la CFM se cifrează la peste 100 mln lei. „Ne-a ajuns cuțitul la os. Oamenii nu au ce mînca și nu mai au cu ce își întreține copiii. Ne-am adresat de nenumărate ori cu problema restanțelor salariale la conducerea țării, la fostul președinte, la Parlament și Guvern, dar nu s-a întreprins nimic. Din cauza datoriilor la salarii, în ultimii ani au depus cerere de eliberare din funcție mii de oameni, care au lucrat la CFM”, a declarat Zaporojan.
Sindicaliștii au înaintat o listă de revendicări care a fost adresată către Maia Sandu, președinte al Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi, președinte al Parlamentului Republicii Moldova, conducerii Agenției Proprietății Publice și Inspectoratului de Stat al Muncii.
Astfel, FSFRM cere întreprinderea măsurilor la nivel de Stat, inclusiv în situație de pandemie, pentru achitarea în cel mai scurt timp a restanțelor salariale, concomitent cu compensarea pierderilor cauzate de neachitarea la timp a salariului pentru anii 2015-2021. În conformitate cu cerințele legislației în vigoare, sindicaliștii cer transferarea în mod de urgență a cotizațiilor de membru de sindicat, reținute de la salariați și folosite în alte scopuri de angajator, începând cu luna iulie 2020 și până în prezent.
Totodată, ei cer demiterea actualului director general interimar al CFM, Adrian Onceanu, pentru ignorarea și încălcarea gravă a mai multor acte legislative în vigoare față de salariați și efectuarea schimbărilor radicale în sistemul de administrare și management al întreprinderii.
De asemenea, protestatarii au cerut majorarea salariului angajaților, în stricta conformitate cu cerințele legislației în vigoare, care nu se îndeplinește de către administratorul CFM începând cu anul 2015 și până în prezent; soluționarea la nivel legislativ a subiectului privind ”Subvenționarea din bugetul de Stat” – cheltuielile sociale suportate pentru transportările de călători în trafic local după exemplul țărilor limitrofe; îndreptarea accizelor la motorină, folosite pentru echiparea locomotivelor – către Fondul întreținerii infrastructurii feroviare.
La acțiunea organizată de FSFRM au venit să discute cu sindicaliștii deputați ai Parlamentului Republicii Moldova și reprezentanți ai Președenției Republicii Moldova. Situația de la CFM va fi discutată la următoarea ședință a Consiliului Suprem de Securitate.
Revendicările Federației Sindicale a Feroviarilor din Republica Moldova pot fi accesate aici.
Departamentul mass-media și relații internaționale