În aceste momente grele, împărtășim durerea și exprimăm condoleanțe familiei regretatului Boris Rojnevschi, președinte al Federației Sindicatelor Transportatorilor și Drumarilor din Republica Moldova.
Stingerea sa din viaţă reprezintă o mare pierdere pentru cei care i-au fost prieteni și care l-au apreciat.
Fie ca bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar familiei îndurerate și tuturor celor care le-a fost apropiat să le dea tărie să treacă peste această grea suferință.