Peste 100 de reprezentanți ai mai multor organizații sindicale din Europa de Est și Asia Centrală, inclusiv a Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, precum și experți în domeniul politicilor de muncă din cadrul Organizației Internaționale a Muncii (OIM) și Confederației Internaționale a Sindicatelor (ITUC), au participat miercuri, 21 aprilie, la o întrunire desfășurată în format online pentru a analiza care este rolul sindicatelor în contextul transformărilor de pe piața muncii.
Experții OIM au menționat că sistemele de formare și de învățare continuă pe parcursul vieții ar trebui să fie concepute astfel încât lucrătorii să poată dobândi abilitățile necesare pentru a obține și păstra un loc de muncă. Dezvoltarea capacităților de formare sunt esențiale pentru a ajuta lucrătorii să facă față schimbărilor tot mai evidente de pe piața muncii, pentru a promova societăți incluzive, viața socială activă, a încuraja democrația și justiția socială.
Sergeyus Glovackas, ofițer al Biroului OIM-ACTRAV (Biroul OIM pentru Activitățile Lucrătorilor pentru Europa și Asia Centrală), a subliniat că tematica întrunirii este mai actuală ca oricînd, fiind de o importanță aparte pentru organizațiile sindicale. El a spus că schimbările tehnologice, criza climatică, schimbările demografice, globalizarea și pandemia de coronavirus, sunt forțe care dictează transformări masive în lumea muncii. În legătură cu aceasta, este important de a dezvolta procese de formare și învățare continuă, astfel încît salariații să se adapteze mai ușor la noua realitate.
Glovackas a afirmat că în conformitate cu prevederile Declarației privind Viitorul Munci, adoptată la cea de-a 108-a sesiune a Conferinței Internaționale a Muncii, din iunie 2019, partenerii sociali din toate statele trebuie să identifice și să implementeze modele de politici publice la nivel național care ar contribui la formarea noilor abilități în rîndul lucrătorilor, conform necesităților de pe piața muncii și Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă.
La rîndul său, Anton Leppik, secretar executiv PERC (Consiliului Regional Pan-European al ITUC), a subliniat că învățarea pe tot parcursul vieții este un subiect de interes sporit pentru întreaga comunitate sindicală. El consideră că este necesar de a spori calitatea programelor educaţionale, în special pentru anumite grupuri socio-economice, pentru a nu împiedica dezvoltarea noilor competenţe profesionale care vor fi tot mai solicitate pe piața muncii. Sindicatele trebuie în continuare să se implice în adaptarea sistemelor de instruire și sprijinirea lucrătorilor, iar companiile trebuie să investească în pregătirea profesională a lucrătorilor.
În cadrul discuțiilor, raportorii OIM au spus că, potrivit unor estimări, către anul 2030 peste 65% din profesiile și activitățile în care vor fi implicați lucrărorii vor fi profesii care astăzi nici nu există. Ei susțin că locurile de muncă de mâine vor necesita un amestec de creativitate, inteligență emoțională, și abilitatea de a lucra alături de mașini și inteligență artificială. Guvernele și întreprinderile vor trebui să dezvolte ecosisteme complexe în care cea mai mare provocare va fi de a potrivi locurile de muncă și abilitățile salariaților cu schimbările tehnologice și noile modele de relații de muncă.
Avînd în vedere tendințele care există pe piața muncii, OIM îndeamnă guvernele, sindicatele și patronatele, să fortifice capacitățile de organizare în cadrul parteneriatului social. Reprezentanții OIM au mai spus că Guvernele și partenerii sociali trebuie să asigure acel cadru care ar facilita accesul echitabil al populației la activități de formare profesională și învățare continuă și să-și îndrepte eforturile către dobândirea de competențe și calificări de către toți lucrătorii de-a lungul vieții lor profesionale, ca parte a responsabilității comune a guvernelor și partenerilor sociali.
Departamentul mass-media și relații internaționale