Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

Consiliul General al CNSM: Populația R. Moldova are nevoie de un mecanism eficient de protecție social-economică

16.07.2021

cons

Consiliul General al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), întrunit joi, 15 iulie, în incinta Casei Sindicatelor, a aprobat mai multe hotărâri care vizează activitatea mișcării sindicale din R.Moldova, inclusiv un set de propuneri cu privire la elaborarea și adoptarea, în regim de urgență, a unor mecanisme eficiente de protecție social-economică a populației și de relansare economică pentru atenuarea consecințelor pandemiei COVID-19. În cadrul ședinței, a fost stabilită data desfășurării Congresului IV a CNSM: 3 iunie 2022.

Ordinea de zi a ședinței a cuprins următoarele chestiuni: modificarea componenței nominale a Consiliului General al CNSM; norma de reprezentare a organizațiilor-membre ale CNSM în Consiliul General al CNSM; convocarea Congresului IV al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova; modificarea Regulamentului de organizare și funcționare al Consiliului General al CNSM și a Regulamentului de organizare și funcționare a Comitetului Confederal al CNSM; diverse chestiuni privind activitatea Confederației.

Oleg Budza, președinte al CNSM, a prezentat un raport amplu cu privire la activitatea Confederației și a informat membrii Consiliului General despre acțiunile desfășurate în vederea protejării drepturilor și intereselor social-economice și de muncă ale membrilor de sindicat, pentru anul 2020, și Planul de acțiuni pentru anul 2021, în vederea realizării Strategia CNSM pentru anii 2017-2022.

În raportul prezentat, liderul sindical s-a referit la mai multe acțiuni pe care Confederația le-a desfășurat în perioada pandemiei Covid-19 și participarea sindicatelor la perfecționarea legislației în domeniului salarizării în vederea asigurării unui salariu adecvat și echitabil, care să acopere necesitățile lucrătorilor și membrilor familiilor lor.

După cum s-a menționat, sindicatele au promovat și susținut inițiativa de majorare a salariilor pentru toți angajații din instituțiile medico-sanitare publice încadrate în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală, insistând în același timp și pe majorarea salariilor corespunzătoare și pentru personalul non-medical, în acest context fiind înaintate mai multe demersuri. În scopul sporirii veniturilor angajaților din sectorul bugetar, sindicatele au insistat pe majorarea valorilor de referință pentru calcularea salariilor.

CNSM a înaintat demersuri în adresa Guvernului, solicitând stabilirea unui salariu minim unic pe țară la nivel de 50-60 la sută din salariul mediu pe economie, în conformitate cu recomandările Cărții sociale europene revizuite, care să asigure respectarea principiului plată egală pentru muncă de valoare egală, inclusiv între femei și bărbați.

CNSM a solicitat Guvernului întreprinderea unor măsuri care să prevadă investiții adecvate și de calitate în sistemele de sănătate, educație și de îngrijire, asigurarea cu condiții de muncă decente și o remunerație echitabilă a salariaților.

Astfel, la propunerea sindicatelor, a fost inițiată și adoptată Legea nr. 127 din 9 iulie 2020 privind acordarea indemnizației urmașilor personalului medical decedat ca urmare a desfășurării activității medicale în lupta cu Covid-19, care prevede acordarea indemnizațiilor urmașilor medicilor care au decedat ca urmare a infectării cu Covid-19.

Totodată, sindicatele și patronatele au solicitat Guvernului ca o parte din asistența financiară din partea UE pentru acoperirea necesităților imediate și pentru depășirea consecințelor de lungă durată provocate de criza epidemiologică în valoare de 87 de milioane de euro să fie utilizată pentru achitarea șomajului tehnic salariaților din țară în vederea depășirii situației create de pandemia Covid-19. Cu toate acestea, deși au fost adoptate unele măsuri de susținere a agenților economici afectați de necesitatea sistării activității, aceste măsuri nu s-au aplicat și salariaților.

Pe parcursul anului 2020, CNSM a înaintat mai multe propuneri de perfecționare a legislației în domeniul asigurărilor sociale de stat și de majorare a prestațiilor de asigurări sociale, printre care: stabilirea pensiei minime la nivelul minimului de existență pentru pensionari pentru limită de vârstă; acordarea din bugetul de stat a indemnizației lunare pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 2 ani nu doar pentru persoanele neasigurate dar și cele asigurate; modificarea mecanismului de indexare a pensiilor care ar garanta creșterea constantă a pensiilor, de o manieră în care pensionarii să resimtă grija statului.

În raportul liderului sindical au fost expuse detaliat și alte acțiuni și realizări ale Confederației, în domenii precum ratificarea și implementarea mai multor Convenții ale Organizației Internaționale a Muncii; promovarea principiilor egalității de gen și combaterea violenței și împotriva femeilor; promovarea politicilor de tineret la toate nivelurile; creșterea anuală a finanțării din bugetul de stat pentru sistemul de sănătate; înaintarea propunerilor de majorare a prestațiilor sociale și perfecționare a modalității de acordare a acestora.

De asemenea, o importantă realizare a CNSM este semnarea Acordului de colaborare între Inspectoratul de Stat al Muncii și Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova care prevede un șir de acțiuni comune îndreptate spre îmbunătățirea situației în domeniul securității și sănătății în muncă. În context, remarcăm eforturile repetate ale CNSM legate de revenirea atribuțiilor controlului de stat în domeniul securității și sănătății în muncă la Inspectoratul de Stat al Muncii.

Totodată, sindicaliștii au aprobat mai multe solicitări adresate președintelui Republicii Moldova, Parlamentului Republicii Moldova, Guvernului Republicii Moldova, Comisiei pentru situații excepționale a Republicii Moldova, Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective, printre care:

  • majorarea salariului minim până la 50-60% din salariul mediu pe economie, menținerea ritmului de creștere a salariilor și neadmiterea acumulării restanțelor la plata acestora;
  • asigurarea majorării continue a cuantumului minim garantat al salariului în sectorul real al economiei în vederea sporirii veniturilor salariale ale lucrătorilor;
  • Lichidarea restanțelor la plata salariilor pentru angajații Î.S. „Сalea Ferată din Moldova”;
  • inițierea procedurii privind ratificarea Convenției Organizației Internaționale a Muncii nr. 102/1952 privind normele minime de securitate socială, care ar spori drepturile și garanțiile în domeniul muncii și protecției sociale;
  • aplicarea unui mecanism de susținere directă a lucrătorilor în cazul în care și-au pierdut sursele de venit prin subvenționarea plății salariilor în caz de suspendare a activității, șomaj tehnic/staționare în mărime de cel puțin al cuantumului minim garantat al salariului în sectorul real;
  • elaborarea unui mecanism de susținere a familiilor cu copii minori în caz de închidere a instituțiilor de învățământ sau desfășurării procesului educațional fără prezență fizică;
  • acordarea unor vouchere/tichete populației afectate de pandemie care să fie utilizate pentru procurarea produselor alimentare autohtone, astfel stimulând consumul intern și susținând producătorii autohtoni;
  • asigurarea achitării în timp oportun și fără întârzieri a indemnizațiilor pentru incapacitate temporară în muncă, precum și examinarea posibilității introducerii opțiunii de plată a acesteia de către agenții economici la discreția angajatorului și salariatului;
  • intensificarea procesului de vaccinare contra Covid-19 și asigurarea accesului liber și gratuit a populației țării la vaccinuri sigure și inofensive, precum și achiziționarea vaccinurilor de la diferiți producători autorizați, în funcție de solicitările populației;
  • modificarea legislației în vederea acordării facilităților și stimulentelor salariaților care se vaccinează contra Covid-19;
  • compensarea cheltuielilor salariaților pentru testarea la Covid-19 din Fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală;
  • lărgirea listei de medicamente compensate aferente tratamentului Covid-19 la domiciliu și reabilitării în condiții de domiciliu post-Covid.

Cei prezenți, au aprobat Planul de acţiuni al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova pentru anul 2021 în vederea realizării Strategiei CNSM (2017-2022). Măsurile incluse în Plan se referă la înaintarea propunerilor menite să sporească veniturile salariale ale angajaților din economia națională prin majorarea salariului minim pe țară; înaintarea propunerilor privind perfecționarea modului de stabilire a cuantumului minim garantat al salariului în sectorul real; înaintarea propunerilor de reducere a poverii fiscale asupra salariaților prin majorarea tranșelor de impozitare și a scutirilor la impozitul pe venit al persoanelor fizice; promovarea modificărilor la cadrul legal în domeniul protecției veniturilor populației și ajustării acestora în funcție de evoluția social-economică. Planul de activitate prevede mai multe domenii de referință asupra cărora își va concentra eforturile Confederația în următoarea perioadă.

Precizăm că, Consiliul General este organul de conducere între congrese și își desfășoară activitatea în baza propriului Regulament. Consiliul General hotărăște problemele generale privind activitatea Confederației, determină politicile sindicale de realizare a strategiilor și programului de acțiuni stabilite de Congres. Consiliul General este compus din reprezentanți ai organizațiilor-membre, în funcție de numărul membrilor de sindicat și nivelul achitării cotizațiilor în anul anterior Congresului ordinar către Confederație; președintele, vicepreședinții Confederației; președintele Comisiei de Femei și președintele Comisiei de Tineret.

Departamentul mass-media și relații internaționale