Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

Sindicatul „DEMNITATE” a făcut bilanţul activităţii pentru anul 2021

24.12.2021

??????????

Sindicatul „DEMNITATE” a făcut un bilanț al activității în anul curent și a trasat prioritățile pentru anul viitor, în cadrul plenarei lărgite a Consiliului sindicatului, care s-a desfășurat la Chișinău, la data de 22 decembrie, cu participarea partenerilor sociali.

La plenară au venit să-şi împărtăşească experienţa sindicalistă şi oasepeți din străinătate: Roma Katiniene, președintele Sindicatului poliţienesc din Lituania, cât şi Anatolie Onișciuc, președintele Asociaţiei sindicale, şi Igor Poplavschii, preşedintele Sindicatului personalului atestat, din cadrul Ministerului Afacerilor Interne din Ucraina.

Angela Otean, preşedintele Sindicatului „DEMNITATE”, a efectuat o retrospectivă a activităţilor desfășurate pe parcursul anului, a remarcat punctele forte, dar a împărtăşit și decepţiile pe marginea mai multor aşteptări legate de îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, remunerare şi garanţii sociale.

Prezentă la activitate, Jana Costachi, Secretar general al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), a punctat obiectivele stategice pe care conducerea MAI şi le propune să le implemeneze în mod prioritar, dar şi cerinţele ce sunt puse în faţa personalului MAI. Parteneriatul social şi solicitările sindicatelor se încadrează perfect în priorităţile de viitor ale conducerii MAI.

La rîndul său, Arcadie Afteniuc, şef adjunct al Inspectoratului General al Poliţiei, a venit cu un discurs  detaliat despre paşii şi acţiunile conducerii instituției în vederea respectării prevederilor Contractului Colectiv de Muncă în domeniul retribuirii muncii supra program şi pe timp de noapte, cât şi   îmbunătăţirea condiţiilor de dotare cu echipament.

Mihail Laşcu, preşedintele Federaţiei „Sindlex”, a reiterat necesitatea  stringentă a dezvoltării dialogului social întru consolidarea capacităţilor decizionale sindicaliste.

Alături de sindicaliștii de la Sindicatul „DEMNITATE”, virtual, a fost și Igor Zubcu, președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, care a comunicat despre prioritățile mișcării sindicale la nivel național.

Este de remarcat că, oaspeţii din străinătate au venit cu o expertiză internaţională în domeniul sindical, iar preşedintele Sindicatului „DEMNITATE”, Angela Otean, şi Igor Poplavschii, preşedintele Sindicatului personalului atestat din cadrul MAI din Ucraina, au semnat un Acord  de cooperare în domeniul sindical.

Departamentul mass-media și relații internaționale