Conducerea Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a avut marți, 24 mai, o întrevedere cu Maria Jose Chamorro, specialistă în domeniul egalității de gen și economiei formale în cadrul oficiului Organizației Internaționale a Muncii (OIM) din Budapesta, care în această săptămână se află într-o vizită de lucru în R. Moldova. La ședință a participat și coordonatoarea națională a OIM, Ala Lipciu.
În cadrul întrevederii au fost discutate un spectru larg de subiecte: criza refugiaților ucraineni și suportul acordat de autorități și reprezentanții societății civile, inclusiv sindicate; inegalitățile între bărbați și femei în domeniul salarizării și asigurărilor sociale; fenomenul muncii „la negru” și achitării salariului „în plic”; situația în domeniul dialogului social și prioritățile partenerilor sociali în cadrul Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective; ratificarea Convențiilor OIM; acțiunile cu privire la combaterea violenței și hărțuirii femeilor; activitatea Inspectoratului de Stat al Muncii; economia de îngrijire.
Maria Jose Chamorro, specialistă în domeniul egalității de gen și economiei formale în cadrul oficiului Organizației Internaționale a Muncii din Budapesta, a spus că scopul acestei vizite este de a pune în discuție împreună cu partenerii sociali din R. Moldova problemele legate de raporturile de muncă, egalitatea de gen, asigurări sociali.
În cadrul întrevederii, Igor Zubcu, președinte al CNSM, a informat despre activitatea Confederației din ultima perioadă, realizările obținute în urma negocierilor cu partenerii sociali, obiective și planuri pentru următoarea perioadă.
Președintele CNSM a comunicat despre faptul că în continuare în R. Moldova sunt înregistrate mai multe integralități în domeniul salarizării între femei și bărbați. În prezent, femeile primesc un salariu mai mic cu 13% decât bărbații. Pensia medie a femeilor este mai mică decât a bărbaților, în ultimele două decenii decalajul crescând continuu, iar în perioada 2015-2021 diferența a variat între 15% și 22%. Cauzele principale ale diferenței țin de stagiul de cotizare și de venitul mediu asigurat. Înlăturarea acestor inegalități, sunt pe agenda de priorități a CNSM în procesul de dialog cu partenerii sociali, care în ultima perioadă a fost relansat, fiind înregistrate mai multe progrese.
Totodată, liderul sindical s-a referit la eforturile Confederației cu privire la ratificarea Convenției OIM privind eliminarea violenței și a hărțuirii la locul de muncă, care deocamdată nu a fost ratificată de R. Moldova. Convenția respectivă stabilește standarde globale minime pentru crearea unui climat general de toleranță zero față de violență și hărțuire, punând un accent deosebit pe necesitatea de combatere a violenței bazate pe gen.
Igor Zubcu, președintele CNSM, a comunicat și despre fenomenul economiei informale care a luat amploare și afectează economia națională. Pentru a contracara acest fenomen este necesar un plan național de combatere a economiei informale care să conțină o serie de măsuri. Totodată, este necesar de desfășurat campanii naționale de informare și sensibilizare a populației despre pericolele la care se expun dacă acceptă să muncească în condiții informale.
Potrivit Mariei Jose Chamorro, specialistă în domeniul egalității de gen și economiei formale în cadrul oficiului Organizației Internaționale a Muncii din Budapesta, în urma acestei vizite va fi elaborat un raport care va conține un șir de recomandări pentru a fi aplicate de partenerii sociali din R. Moldova.
De precizat că Organizaţia Internaţională a Muncii este o instituţie specializată a Organizaţiei Națiunilor Unite, cu competenţe în materie de muncă și securitate socială. Republica Moldova a devenit membră a OIM în anul 1992.
Departamentul mass-media și relații internaționale