Astăzi, 21 septembrie, membrii Comitetului Executiv al Federaţiei Sindicatelor Lucrătorilor din Cultură (FSLC) s-au întrunit în ședință pentru a examina mai multe chestiuni ce se referă la starea de lucruri în cadrul unor instituții din ramură.
Astfel, Tatiana Cazacu, șef secție protecție juridică și social-economică a aparatului al FSLC, a informat despre situația cu privire la respectarea legislației muncii și a prevederilor Convenției Colective în cadrul Centrului de Excelență în Educația Artistică „Ștefan Neaga” și Filarmonica Națională ”Serghei Lunchevici”
Potrivit specialistei, în urma verificărilor efectuate s-a constatat că administrațiile instituțiilor menționate depun eforturi în vederea respectării prevederilor legislației muncii și Convenției colective (nivel de ramură) în ceea ce privește plata salarială, plata pentru concediul anual de odihnă și cel suplimentar. S-a menționat despre realizarea dialogului social în instituțiile vizate, fiind negociate și încheiate Contracte colective de muncă la nivel de unitate care includ beneficii pentru salariați și membrii de sindicat.
Cu toate acestea, administrațiile instituțiilor verificate nu au reușit, în deplină măsură, să asigure respectarea cadrului legislativ în domeniul muncii și prevederilor Convenției colective (nivel de ramură). Prin Hotărârea adoptată la subiectul dat, Comitetul Executiv al FSLC recomandă, atât administrației instituțiilor, cât și organelor sindicale din aceste instituții, să întreprindă măsurile de rigoare în vederea eliminării lacunelor depistate.
De asemenea, în conformitate cu planul de acțiuni al organelor elective ale Federației pentru sem. II al anului 2022, a fost efectuată verificarea activității organizațiilor sindicale din cadrul Centrului Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial (CNCPPCI) și din cadrul Camerei Naționale a Cărții din Republica Moldova (CNARM) în vederea organizării, informării și instruirii sindicale.
O informație amplă la acest subiect a fost prezentată de Nadejda Andronic, vicepreședintă a FSLC. Potrivit acesteia, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare, administrațiile vizate asigură condiții minime pentru activitatea sindicatului din unitate. Liderii organizațiilor sindicale din cadrul CNCPPCI și CNCRM, ce activează pe baze obștești, depun eforturi în organizarea activităților sindicale și realizarea misiunii de reprezentare și apărare a drepturilor și intereselor profesionale, economice, de muncă, sociale, colective și individuale ale membrilor de sindicat. În ambele instituții sunt încheiate contracte colective de muncă la nivel de unitate și sunt sindicalizați toți salariații.
În cadrul ședinței, participanții au examinat și aprobat totalurile organizării odihnei de vară și întremării sănătății copiilor și adolescenților în sezonul estival 2022. Potrivit informației prezentate de Tatiana Țulea, șef al Secției finanțe, contabilitate și asigurări sociale FSLC, în perioada estivală au beneficiat de bilete de odihnă 153 de copii ai salariaților din instituțiile de cultură.
Totodată, în conformitate cu prevederile statutare, sindicaliștii au examinat și alte subiecte ce se referă la aspecte de organizare, menținerea calității de membru al UNI Global Union – centru sindical internațional la care este afiliată Federația, activitatea curentă a FSLC.