Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

Sindicaliștii din transport pledează pentru asigurarea ordinii în sistemul de transportare al călătorilor

16.08.2013

transport

Sindicaliștii din transport sînt îngrijorați de situația din sistemul de transportare al călătorilor din mun. Chișinău și pledează pentru asigurarea intereselor și drepturilor acestora la un transport de calitate.

Despre aceasta a comunicat vineri, 16 august, Boris Rojnevschi, președintele Federaţiei Sindicatelor Transportatorilor și Drumarilor din Republica Moldova (FSTD), după ce mai mulți agenți economici care prestează servicii de transport al călătorilor din mun. Chișinău au anunțat că nu vor ieși pe traseu.

“Noi înțelegem că șoferii lucrează în condiții complicate însă, considerăm că în prim plan trebuie să fie interesele călătorilor. Aceștia au dreptul să circule în condiții decente, să nu le fie pusă în pericol viața și sănătate și să nu circule în mijloace de transport supraaglomerate”, a comunicat Rojnevschi.

Haosul care este în transportul auto de călători nu poate continua la nesfîrșit. Trebuie să fie respectată legislația și regulamentele în vigoare. Recomandăm Primăriei mun. Chișinău să dezvolte cît mai curînd sistemul de transportare al călătorilor care să fie efectuat nu prin intermediul microbuselor ci prin autobuze moderne, de înaltă capacitate. Acest fapt ar soluționa o serie de probleme cu care astăzi ne confruntăm”, a subliniat liderul sindical.

Menționăm că săptămîna trecută FSTD a emis un comunicat de presă în care a criticat situația din transport, care este dominată de haos și corupție și a solicitat autoritălor să aplice legislația cu fermitate pentru a asigura cetățenilor servicii de transport de calitate.

Federaţia Sindicatelor Transportatorilor şi Drumarilor din Republica Moldova numără în componenţa sa circa 5 mii de membri, face parte din Confederaţia Naţională a sindicatelor din Moldova şi este afiliată la Organizaţia Internaţională a Sindicatelor din Transporturi.

Centrul Informațional al Sindicatelor

Sursa foto