Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

Sindicatul Lucrătorilor din Cultură a convocat şedinţa Consiliului Republican

29.04.2014

slc3

La 24 aprilie, Consiliul Republican al Sindicatul Lucrătorilor din Cultură (SLC) s-a convocat în şedinţa ordinară. Agenda şedinţei Consiliului Republican al SLC a inclus în ordinea de zi diverse subiecte. Despre activitatea Consiliului Republican şi a centrelor sindicale ramural-teritoriale din cadrul Sindicatului Lucrătorilor din Cultură în vederea consolidării şi dezvoltării sindicale în perioada anului 2013 şi sarcinile organelor de conducere ale SLC pentru anul 2014, a relatat preşedintele SLC, Nicolae Garaz.

În acest context s-au expus şi unii preşedinţi ai centrelor sindicale ramural-teritoriale din cadrul SLC (Bălţi, Comrat, Căuşeni, Străşeni etc.), care au menţionat despre activităţile desfăşurate în teritoriu, dar şi despre dificultăţile cu care se confruntă în activitatea sindicală.

slc1

Participanţii la şedinţa dată au audiat, de asemenea, informaţii cu privire la executarea bugetului sindical al Sindicatului Lucrătorilor din Cultură pentru anul 2013. Totodată, a fost aprobat şi  proiectul bugetului sindical pentru anul 2014.

Ca de obicei, membrii Consiliului Republican al SLC au fost informaţi despre activitatea Comitetului Executiv în perioada  de după ultima şedinţă a Consiliului Republican al SLC (28 noiembrie 2013 – 23 aprilie 2014), perioadă în care, conducerea  Sindicatului Lucrătorilor din Cultură a negociat şi semnat cu Ministerul Culturii Republicii Moldova. Acordul adiţional la Convenţia Colectivă (la nivel) de ramură, care a fost publicat în Monitorul Oficial (nr. 297-303 din 20.12.2013).

Sindicatul Lucrătorilor din Cultură este membru al Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova şi întruneşte peste 14 mii membri, salariaţi şi tineret studios din ramura culturii şi ramurile conexe.