În conformitate cu decizia Comisiei pentru consultări și negocieri colective în ramura construcțiilor, în perioada 06 – 08 iunie 2014, ca o bună tradiţie deja stabilită de 12 ani, la tabăra de odihnă a copiilor „Perlele Nistrului” din or.Vadul-lui-Vodă a fost organizată Spartachiada lucrătorilor din ramură. Cea de-a XII-a ediţie a Spartachiadei a fost consacrată Zilei Sindicalistului.
La evenimentul sportiv au participat 16 echipe de la organizațiile și întreprinderile din ramura construcțiilor și industria materialelor de construcție și școlile profesionale. Astfel, aproximativ, 300 de persoane au manifestat dorinţa şi curiozitatea de a-şi încerca capacităţile de sportivi amatori.
La deschiderea oficială a spartachiadei cu un mesaj de felicitare au fost prezenţi: Pavel Caba – președintele Federației Patronale ”CONDRUMAT”, Mihail Hîncu – vicepreşedintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, Nicolae Suruceanu – secretarul general al CNSM și conducători de întreprinderi din ramură.
Competiţiile sportive tradiţional s-au organizat la următoarele probe: volei, mini-fotbal, tenis de masă, joc de dame, sărituri în lungime de pe loc şi suplimentar, în afara concursului – belot și armresling. Probele au fost arbitrate de arbitri profesioniști. Arbitru principal – Valentina Cașina.
Învingătorii Spartachiadei a XII-a:
Organizatorii spartachiadei ramurii au avut grija ca pe lîngă sport participanţii să se odihnească în cadrul unui program cultural.