Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

Salariile profesorilor, majorate cu 20 la sută, dar nu pentru toţi

29.09.2014

dialog-salarii-profesori

O dispoziţie recentă a Ministerului Finanţelor către instituţiile de învă­ţământ superior privind operarea unei majorări de doar 10 la sută a sa­lariilor personalului din învăţământul universitar a provocat îngrijorare în rândul reprezentanţilor Sindicatului Educaţiei şi Ştiinţei.

Aceştia au convocat, miercuri, o şedinţă a Co­misiei de ramură pentru consultări şi negocieri colective, în scopul clari­ficării acestei probleme, precum şi a celei legate de tergiversarea modificării de către Guvern a bazei normative, ce ar permite majorarea cu 20% a salari­ilor pedagogilor, începând cu 1 septembrie 2014.

Preşedintele SEŞ, Du­mitru Ivanov, a remarcat în context că la negocieri­le anterioare, prim-minis­trul a spus că majorarea cu 25 la sută a salariilor pentru cadrele didactice nu este posibilă. Premi­erul a menţionat atunci că poate va mai găsi bani pentru cinci la sută dintre acestea, dar a fost accep­tată majorarea retribuţiei profesorilor cu 20 la sută, iar acum aceasta e înju­mătăţită în cazul corpului profesoral.

La rândul său, Sergiu Sainciuc, viceministru al Muncii, Protecţiei Soci­ale şi Familiei, a precizat că un proiect de modifi­care a cadrului normativ a fost elaborat şi aprobat de Guvern. Viceministrul a promis că vor fi între­prinse toate măsurile ca, până azi, documentele respective să fie publica­te în „Monitorul Oficial”. Sergiu Sainciuc a precizat că, în timpul negocierilor, reprezentanţii Guvernului au înţeles că majorarea de 20 la sută ţine de învăţă­mântul finanţat de la bu­getul de stat.

Executivul a aprobat însă şi o altă hotărâre pri­vind condiţiile de salariza­re a personalului din învă­ţământul superior de stat cu autonomie financiară. Aceasta prevede ca grilele de salarizare să nu fie mo­dificate, iar conducerea universităţilor, în funcţie de sursele financiare de care dispun, să stabilească majorările pe care le con­sideră necesare.

http://vocea.md/salariile-profesorilor-majorate-cu-20-la-suta-dar-nu-pentru-toti/