Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

Sindicatul Lucrătorilor din Cultură a organizat un seminar cu genericul “Pregătirea Campaniei de dare de seama și alegeri a organelor sindicale–2015”

15.12.2014

slc-1

Sindicatul Lucrătorilor din Cultură (SLC) a organizat la 11 decembrie 2014, în cooperare cu Confederaţia Naţionala a Sindicatelor din Moldova și Institutul Muncii, desfășurarea  unui seminar cu genericul “Pregătirea Campaniei de dare de seama și alegeri a organelor sindicale–2015”, la care au participat membrii Consiliului Republican al SLC, reprezentanți ai centrelor sindicale ramural-teritoriale și organizațiilor sindicale din mun. Chișinău.

In cadrul seminarului dat participanții s-au expus la prevederile statutare și reglementare, conform cărora vor fi organizate și desfășurate alegerile organelor sindicale în anul viitor. Respectiv, s-a făcut referința la Regulamentul cu privire la procedura desfășurării alegerilor organelor sindicale, Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Ramural al SLC și al organizației sindicale primare, asupra cărora s-au expus participanții seminarului, fiind propusă actualizarea acestora cu modificările și completările necesare.

slc-2

Participanții la seminar au fost informați și despre etapele de pregătire a campaniei de dare de seamă și alegeri a organelor sindicale, pașii care urmează să fie efectuați anterior acesteia, dar și după încheierea alegerilor organelor sindicale respective.

Participanții și-au exprimat mulțumirea de a participa la asemenea seminar, tematica fiind actuală și importantă, dat fiind faptul că, mandatul organelor sindicale din cadrul Sindicatului Lucrătorilor din Cultură expiră în anul 2015.

In continuare, la 12 decembrie, s-a desfășurat şedinţa ordinară a Consiliului Republican al SLC, în cadrul căreia s-au examinat mai multe subiecte din ordinea de zi.

slc-3

Despre activitatea Consiliilor Ramurale Bălţi, Ceadîr-Lunga şi Comrat ale SLC şi Organizaţiilor sindicale ale salariaţilor Bibliotecii Naţionale şi Teatrului D.R.S. „A. P. Cehov” în vederea respectării prevederilor Convenţiei Colective (nivel de ramură) pe anii 2011-2013 (prolongată pentru anii 2014-2016) de către administraţia publică locală şi administraţia unităţilor, a relatat preşedintele SLC, Nicolae Garaz.

În acest context s-au expus şi preşedinţii centrelor ramural-teritoriale și organizațiilor sindicale din cadrul SLC menționate. Aceștia au adus la cunoștința membrilor Consiliului Republican al SLC prezenți, cât și reprezentantului Ministerului Culturii RM, Gh. Postica, și cel al CNSM, Nicolae Suruceanu, despre bunele practici de organizare și apărare a drepturilor si intereselor membrilor din sindicat, dar și despre problemele cu care se confruntă, atât liderii sindicali, cît și membrii de sindicat.

In cadrul ședinței date membrii Consiliului Republican al SLC au aprobat în redacție nouă Regulamentele discutate în cadrul seminarului din 11 decembrie 2014, dar și cele cu privire la structura de tineret şi structura de femei din cadrul SLC.

slc_4

O altă hotărâre adoptată de acest for este “Despre organizarea şi desfăşurarea Campaniei de dare de seamă şi alegeri în cadrul Sindicatului  Lucrătorilor din Cultură în  anul 2015”, conform căreia din 1 februarie 2015 urmează să înceapă adunările de dare de seama și alegeri în organizațiile sindicale primare, apoi conferințele structurilor ramural-teritoriale, iar până la 10 iunie 2015 sa fie convocat Congresul VI al Sindicatului Lucrătorilor din Cultură.

Membrii Consiliului Republican al SLC au adoptat, de asemenea, hotărârea  de reafiliere la centrul sindical internaţional – UNI (Union Network International).

In final, membrii Consiliului Republican al SLC au fost informaţi despre activitatea Comitetului Executiv în perioada de după ultima şedinţă a Consiliului Republican al SLC (25 aprilie-11 decembrie 2014).

Sindicatul Lucrătorilor din Cultură este membru al Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova şi întruneşte peste 14 mii membri, salariaţi şi tineret studios din ramura culturii şi ramurile conexe.