Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

Absolvenţii şcolii profesionale din Căuşeni au participat la „Ora sindicală”

13.05.2015

IMG_1744

Federaţia Sindicatelor din Construcții și Industria Materialelor de Construcții „SINDICONS” a desfăşurat miercuri, 13 mai, „Ora sindicală” în şcoala profesională de profil din Căușeni, unde elevii din ultimul an de studiiau participat la discuţii cu conducerea structurii.

În cadrul discuţiilor elevii, constructori în devenire, au aflat ce este sindicatul, care sunt avantajele de a fi membru de sindicat, precum şi despre rolul sindicatului în cadrul parteneriatului social.

IMG_1751

”Elevii s-au arătat interesați de informația relatată și sperăm că atunci când se vor angaja să știe cum să-și apere drepturile la locul de muncă, dar și să cunoască să aceasta este în special obiectivul sindicatelor”, a declarat Oleg Mîrleanu, vicepreședintele Federației ”SINDICONS”.

„Ora sindicală” este desfăşurată în baza acordurilor încheiate între Federaţia „SINDICONS” şi conducătorii instituţiilor de învățământ respective în scopul promovării dialogului social şi a dezvoltării forţei de muncă calificate şi competitive în ramura construcţiilor. Anul trecut, ”Ora sindicală” a mai fost organizată în școlile profesionale din orașele Căușeni și Orhei.

IMG_1736

„Această acţiune se înscrie în Planul de lucru pentru anul 2015 a Federaţiei „SINDICONS” ca urmare a implementării proiectului „Politica de tineret în contextul implicării tinerilor în activitatea sindicală pentru anii 2013–2015”, finanţat parţial de Confederaţia Sindicatelor Creştine din Olanda (CNV Internationaal).

Departamentul Informațional al CNSM