120 de sindicaliști care activează în cadrul bibliotecilor și directori ai Caselor de cultură din raionul Sîngerei au participat astăzi, 19 februarie, la un seminar unde au fost instruiți de către specialiști ai Inspectoratului Muncii al Sindicatelor (IMS) despre cum să-și apere drepturile atunci când vine vorba de munca în condiții nocive, cum să prevină impactul acestora asupra sănătății lor și care sunt drepturile de care trebuie să beneficieze.
“În prezent, în bibliotecile publice din raion nu se plătește pentru nocivitate, adică angajații nu primesc acel spor salarial prevăzut pentru munca în condiții nocive. Problema este că deseori salariații nu-și cunosc drepturile, nu sunt suficient de bine informați despre ce acte au nevoie pentru a beneficia de acest spor care li se cuvine conform legislației muncii. Prin intermediul conducerii Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Cultură (FSLC), am apelat la Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova și la specialiștii IMS să ne ofere suport informațional, care să ne ajute și să ne ghideze. Sperăm că în urma acestei activități, problema dată va fi depășită”, spune Tamara Deliu, specialist în cadrul Direcției cultură a raionului Sîngerei, lider al FSLC în acest raion.
În Convenția colectivă la nivel de ramură a lucrătorilor din cultură este prevăzut că bibliotecarilor li se cuvine un spor salarial în mărime de la 100 la 200 lei lunar. Actualmente, primarii din raionul Sîngerei refuză să achite acest spor pe motiv că nu este întocmit pachetul de documente necesar în acest sens.
În cadrul activității, Ivan Vartic și Alexandru Pascari, specialiști în domeniul securității și sănătății în muncă ai IMS, care activează în Zona de Nord a țării, au informat participanții despre prevederile legislației cu privire la munca în condiții nocive, aspecte ce țin de sporurile de compensare pentru munca prestată în condiții nefavorabile.
Cei prezenți, au menționat că din cauza faptului că în bibliotecile din raion condițiile de muncă sunt foarte nocive (praful de la cărți, plumbul de tipar, bacterii transmise prin intermediul cărților și a diverselor publicații tipărite) suferă de boli respiratorii și alte boli. Menționăm că în raionul Sîngerei activează 53 de bibliotecari, care își desfășoară activitatea în cadrul a 47 de biblioteci publice.
Conform unor analize efectuate anterior de către Biblioteca Municipală „B. P. Hașdeu”, majoritatea bibliotecarilor din Republica Moldova activează în prezența unor factori nocivi și nu beneficiază de sporurile salariale care li se cuvin, chiar dacă mărimea acestor sporuri este una nesemnificativă în raport cu munca desfășurată și gradul de nocivitate la care sunt supuși salariații.
Departamentul mass-media și relații internaționale al CNSM