Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

Situația tinerilor pe piața muncii și impactul pandemiei, în vizorul partenerilor sociali

13.10.2020

muncitori

În contextul activităților dedicate Zilei Mondiale a Muncii Decente (ZMMD), Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a organizat la 6 octombrie curent, în format online, conferința „Munca decentă pentru tineri. Prosperitate economică și durabilitate.” Conferința a fost organizată cu suportul Organizației Internaționale a Muncii (OIM) în cadrul proiectului „Drepturile tinerilor la locul de muncă: Munca decentă pentru tineri”.

Peste 100 de participanți, printre care conducerea CNSM și președinți ai centrelor sindicale național-ramurale, reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), Confederației Naționale a Patronatului din Moldova (CNPM), Inspectoratului de Stat al Muncii (IMS); Biroului Organizației Internaționale a Muncii pentru Activitățile Lucrătorilor pentru Europa și Asia Centrală (OIM-ACTRAV), tineri sindicaliști, reprezentanți ai centrelor sindicale național-ramurale, au analizat impactul pandemiei asupra tinerilor, provocările cu care aceștia se confruntă pe piața muncii, ce presupune munca decentă, eforturile partenerilor sociali în domeniul politicilor de tineret.

Sergiu Sainciuc, vicepreședinte al CNSM, a spus că deși pandemia a afectat simțitor tinerii, aceștia au continuat să-și aducă aportul la dezvoltarea social-economică. El a ținut să aprecieze în mod special eforturile tinerilor medici care s-au dedicat luptei împotriva pandemiei. Vicepreședintele CNSM a subliniat că sunt încă numeroase rezerve la capitolul muncă decentă, iar pandemia nu a făcut decât să amplifice inegalitățile, tinerii fiind una din cele mai vulnerabile categorii grav afectată de pandemie. Sainciuc a reiterat că pentru a contracara efectele pandemiei sunt necesare eforturi consolidate din partea partenerilor sociali.

“Rata șomajului în rândul tinerilor este de circa 7%, iar rata de ocupare scade constant în ultimii ani. Tinerii sunt adesea discriminați. Se aplică criterii de discriminare la angajare. Problema cea mare este că locurile de muncă disponibile sunt puține, iar salariile oferite tinerilor sunt mici și nu asigură un trai decent. Dacă ne dorim ca tinerii să rămînă să muncească în țară, sunt necesare politici eficiente de stimulare a tinerilor”, a precizat Sainciuc.

Vladislav Caminschi, director executiv al CNPM, a precizat că tinerii sunt permanent în atenția mediului de afaceri care mizează pe ei, pe dorința tinerilor de a munci, de a aduce plus-valoare în economia națională. Însă, spune el, sunt necesare mai multe acțiuni în direcția creării noilor locuri de muncă decente. Totodată, reprezentantul patronatului a apreciat rolul sindicatelor în domeniul promovării drepturilor și intereselor tinerilor salariați.

În mesajul său de salut, Sergejus Glovackas, OIM-ACTRAV Geneva, a subliniat bunele relații care există între OIM și CNSM de-a lungul anilor, fiind implementate cu succes mai multe programe de cooperare internațională, inclusiv activități dedicate tinerilor. El și-a exprimat speranța că propunerile tinerilor discutate în cadrul acestei conferințe vor fi de asemenea implementate.

La rândul său, Magnus Berge, OIM-ACTRAV Budapesta, a menționat că marcarea ZMMD este o bună ocazie de a discuta problemele tinerilor. Berge a spus că una din cele mai grave probleme care afectează Republica Moldova este problema demografică și cea a migrației populației, în special în rândul tinerilor care părăsesc țara în căutarea unui loc de muncă bine plătit și condiții de viață mai bune. Reprezentantul OIM a precizat că organizațiile sindicale au un rol important în ceea ce privește promovarea tinerilor prin intermediul procesului de dialog social, astfel încît vocea tinerilor să fie auzită, iar politicile de stat să fie orientate spre susținerea tinerilor și pe crearea mai multor oportunități pentru ei.

Ala Lipciu, coordonatoarea națională a OIM, a subliniat că partenerii sociali se află în faza finală în ceea ce privește negocierea unui nou Program de Țară privind Munca Decentă, care urmează a fi implementat începînd cu anul 2021. Un loc aparte în cadrul acestui Program revine politicilor de tineret, desfășurarea unor măsuri concrete pentru a contribui la educarea și informarea tinerilor, dezvoltarea instituțiilor de pe piața muncii și a parteneriatului social la nivel local.

Cristina Arapan, șef de direcție în cadrul Agenției Naționale a Ocupării Forței de Muncă, a comunicat despre politicile naționale în ceea ce privește ocuparea tinerilor pe piața muncii, măsurile de ocupare oferite persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, programele îndreptate spre facilitatea angajării tinerilor, organizarea evenimentelor precum Tîrgul locurilor de muncă, serviciile oferite tinerilor.

În prezentarea sa, Violeta Vrabie, coordonatoarea proiectului OIM „Promovarea ocupării tinerilor”, a menționat că tinerii sunt supuși mai multor riscuri, iar pandemia a exacerbat aceste riscuri, ponderea tinerilor detașați de la piața muncii fiind în creștere în ultimii ani, mai ales în rîndul femeilor. Pentru a facilita procesul de implicare a tinerilor pe piața muncii, sunt necesare măsuri de intervenție din partea tuturor partenerilor sociali.

Tatiana Marian, șef al departamentului mass-media și relații internaționale din cadrul CNSM, moderatoarea conferinței, a informat despre proiectul de instruiri în domeniul drepturilor tinerilor la locul de muncă, de care au beneficiat peste 500 de tineri din regiunile Nord, Centru și Sud a țării pe parcursul acestui an, implementat de CNSM cu suportul OIM. Prin intermediul acestor activități, CNSM a ajutat tinerii lucrători să-și identifice rolul de a contribui la promovarea și menținerea unor locuri de muncă echitabile și productive. Tinerii au aflat care sunt drepturile la locul de muncă și cum să le apere, au căpătat noi competențe, fiind familiarizați cu reglementările naționale și internaționale în domeniul muncii decente.

Un alt vorbitor în cadrul acestei conferințe, Dumitru Stavilă, directorul ISM, a comunicat despre importanța respectării Convențiilor OIM în domeniul securității și sănătății în muncă, desfășurarea activității în condiții de siguranță, respectarea principiilor muncii decente, respectarea cadrului legal în domeniul siguranței ocupaționale, control și monitorizare a modului în care se respectă drepturile salariaților.

Totodată, Angela Otean, președinte al Sindicatului „Demnitate”, a comunicat tinerilor depre Obiectivele de Dezvoltare Durabilă, referindu-se în special la Obiectivul nr. 8 – “Muncă decentă și creștere economică”, prin care se dorește creștere economică incluzivă și accesul la muncă decentă pentru toți.

Alexei Pianîh, președintele Comisiei de tineret, a vorbit participanților despre obiectivele Strategiei de tineret a Confederației, misiunea și obiectivele Comisiei de tineret, menționînd că peste 20% din numărul membrilor de sindicat sunt tineri. Pianîh a vorbit și despre problemele tinerilor din țară, care s-au acutizat în condițiile pandemiei, precizând că partenerii sociali au un rol substanțial în ceea ce privește susținerea tinerilor care se află acum într-o situație grea.

În ultima parte a conferinței, tinerii au discutat în grupuri problemele de pe piața muncii, situația social-economică cu care se confruntă și au venit cu mai multe propuneri de îmbunătățire a acestei situații. Propunerile respective se referă la acordarea unor salarii decente, îmbunătățirea condițiilor de trai ale tinerilor, în special în mediul rural, facilitarea învățământului dual, stimularea tinerilor specialiști, implementarea unor programe de susținere a tinerilor menite să reducă migrația, extinderea protecției sociale a tinerilor, susținerea tinerelor femei, organizarea unor activități de instruire a tinerilor pentru cunoașterea drepturilor și orientarea în carieră. Acestea dar și alte propuneri vor fi luate în considerare în procesul de definitivare a noului Program de Țară privind Munca Decentă pentru 2021-2024.

Ziua Mondială a Muncii Decente se marchează anual, fiind instituită la inițiativa Confederației Internaționale a Sindicatelor. În această zi, sindicatele din întreaga lume revendică asigurarea remunerării decente şi echitabile a muncii, locuri calitative de muncă, protecţie socială sigură, respectarea drepturilor şi libertăţilor angajaţilor.

Departamentul mass-media și relații internaționale al CNSM