Membrii Comitetului Confederal al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) s-au întrunit marți, 8 noiembrie, în ședință ordinară.
Conform ordinii de zi, au fost examinate și aprobate un șir de chestiuni organizatorice ce țin de convocarea, la 24 noiembrie curent, a ședinței Consiliului General al CNSM. Totodată, membrii Comitetului Confederal au decis asupra constituirii grupurilor de lucru privind elaborarea Programului strategic al CNSM pentru anii 2017-2022.
În cadrul aceleiași ședințe, sindicaliștii au audiat o informație cu privire la datoriile la plata salariilor în ramurile economiei naționale, au discutat pe marginea propunerilor CNSM privitor la unele aspecte ale reformei sistemului de pensii din Republica Moldova și au aprobat proiectul Convenției colective (nivel național) referitor la modul și condițiilor de acordare a claselor de calificare pentru conducătorii auto.
La fel, s-a discutat despre buna practică de organizare a instruirii în domeniul sănătății și securității în muncă de către reprezentanții Inspectoratului Muncii al Sindicatelor (subdiviziunea Sud) și președinții consiliilor interramurale teritoriale ale sindicatelor din raioanele din sudul Republicii Moldova. Astfel, în sarcina Inspectoratului Muncii al Sindicatelor s-a pus asigurarea conlucrării cu președinții centrelor sindicale național-ramurale, consiliilor interramurale teritoriale ale sindicatelor și celor raionale ramurale în scopul creării unui mediu de muncă controlat și îmbunătățirii cunoașterii riscurilor de către toți cei implicați în procesul de muncă, dar și verificarea calității evaluării factorilor de risc profesional la locurile de muncă și a planurilor de protecție și prevenire ale acestora în timpul vizitelor de lucru.
Membrii Comitetului Confederal au mai decis asupra aderării CNSM la campania demarată de Confederația Internațională a Sindicatelor (ITUC) cu genericul ,,Count Us In” (”Luați-ne în considerație”). Acțiunea are drept scop sporirea ratei femeilor în organele de conducere ale CNSM cu cel puțin 30% și cu 5% în rândul membrilor de sindicat până la cel de-al IV-lea Congres al ITUC, care va avea loc în 2018.
Departamentul mass-media și relații internaționale