Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

A treia ediție a “Şcolii Sindicale din Moldova” a ajuns la final

19.06.2015

web_4849

Încă 19 tineri din cadrul centrelor sindicale naţional-ramurale au primit certificate de absolvire a ”Şcolii Sindicale din Moldova”. Acțiunea s-a petrecut ieri, 18 iunie, în cadrul unei ședințe de totalizare a celei de-a 3-a ediții a proiectului, cu genericul ”Un pas înainte spre organizarea realizării drepturilor muncii”, care s-a desfășurat în perioada septembrie 2014 – iunie 2015.

La eveniment a participat conducerea Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) și a Institutului Muncii, președinți ai centrelor sindicale național-ramurale, conducerea Federaţiei Sindicatelor din Austria (OGB), șeful Biroului de Coordonare pentru Cooperare Tehnică a Austriei, coordonatorul Oficiului de la Chişinău al Fundaţiei germane „Friedrich Ebert Stiftung”.

IMG_2714

Mihail Hîncu, vicepreședintele CNSM, a menționat că acest proiect este unul ambițios, racordat la practicile educaționale și valorile sindicaliste europene, fiind unic în spațiul ex-sovietic.

“Ne-am propus să contribuim la consolidarea mișcării sindicale prin formarea unei noi generații de sindicaliști, sporirea capacităților organizațiilor sindicale din țara noastră și dezvoltarea de noi competențe și abilități în rândul tinerilor sindicaliști, a subliniat liderul sindical, mulțumind partenerilor proiectului pentru sprijinul acordat.

Erich Foglar, preşedintele OGB, partenerul “Şcolii Sindicale din Moldova”, și-a exprimat încrederea că proiectul va avea continuitate. ”Acesta reprezintă o asigurare că mișcarea sindicală din Moldova are viitor, cei care l-au finisat fiind buni strategi pe care societatea și salariații se pot baza în orice situație”, a precizat Foglar.

IMG_2737

Proiectul „Şcoala Sindicală din Moldova” a fost implementat de CNSM cu suportul Federaţiei Sindicatelor din Austria (OGB). Programul de studii a inclus module cu un conţinut tematic divers, axat pe principalele preocupări şi zone de interes ale activităţii sindicale, precum drepturile sindicale, economia de piaţă şi sindicatele, elemente de negociere, securitate şi sănătate la locul de muncă.

Departamentul informațional al CNSM