Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

Activitatea Inspectoratului Muncii al Sindicatelor din zona de Nord a țării a fost analizată de către președinții CITS din regiune

11.02.2015

balti1

Activitatea Inspectoratului Muncii al Sindicatelor(IMS) din cadrul Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), (zona Nord) în anul 2014 și obiectivele pentru anul curent au fost prezentate marți, 10 ianuarie, în cadrul unei mese rotunde cu președinții Consiliilor interramurale și activul sindical (CITS) din Bălți, Fălești, Florești, Râșcani, Drochia și Sângerei.

În cadrul întrunirii, președinții CITS au adresat întrebări privitor la vizitele de inspectare la întreprinderile din zona de nord, relațiile de muncă, dar și securitatea și sănătatea în muncă a salariaților.

balti2

Elena Carchilan, șef adjunct al IMS, a subliniat că graficul de inspectare este întocmit în baza listelor prezentate de președinții de ramură și interramurale a raioanelor.

”Înaintea vizitei de inspectare se coordonează cu președinții sindicatelor primare, de ramură, interramural, cu conducătorii unității, instituției. Cu regret, nu suntem ascultați imediat de către angajatori, dar ne izbutește. În urma vizitelor noastre la întreprinderi, salariații își pun speranța în noi că le vom soluționa problemele cu care se confruntă la locul de muncă”, a explicat Carchilan.

Alexandru Pascari, inspector principal al IMS (zona Nord), a menționat că pe parcursul anului 2014 s-au vizitat 97 de entități unde au fost întocmite 95 procese verbale și 2 note informative. În urma controlului efectuat au fost depistate mai multe abateri de la cerințele actelor legislative și normative și anume: 1655 de încălcări, dintre care 1317 – pe securitatea și sănătatea în muncă, 338 – relații de muncă.

balti3

Potrivit lui, cele mai frecvente abateri de la actele normative și legislative a muncii sunt următoarele: nu este efectuată evaluarea riscurilor profesionale; nu este întocmit planul de protecție și prevenire în urma evaluării riscurilor profesionale; nu sunt elaborate instrucțiuni de securitate și sănătate în muncă, conform cerințelor normelor ; nu este organizată instruirea conform cerințelor în vigoare a SSM, etc.

La rândul său, secretarul confederal al CNSM, Nicolae Suruceanu, a subliniat că astfel de întruniri sunt necesare de organizat și în viitor, pentru a informa președinții CITS despre drepturile salariaților, SSM, dar și rezultatele controalelor efectuate de IMS.

Mai multe imagini le puteți găsi pe pagina CNSM de pe Facebook.

Departamentul Informațional al CNSM