Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

Apelul Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova în legătură cu situaţia social-economică din ţară

23.04.2013

imn

Anexă

la Hotărîrea Consiliului General,

nr. CG2/3 din 23.04.2013

 

APELUL

Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova

în legătură cu situaţia social-economică din ţară

 

Noi, membrii Consiliul General al Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova, în numele celor peste 450 de mii de membri de sindicat, ne exprimăm îngrijorarea în legătură cu situaţia social-economică şi politică din ţară.

În ultimul timp, creşterea economică are loc aproape exclusiv din contul transferurilor de valută din străinătate, din care cauză în ţară continuă să se menţină un nivel de trai foarte scăzut.

În republică încă nu au fost create condiţii necesare pentru dezvoltarea businessului mic şi mijlociu, iar sectorul agrar continuă să se dezvolte anevoios. Întîrzie implementarea reformelor, nu se fac investiţii şi se acordă prea puţine subvenţii în acest domeniu care ar impulsiona dezvoltarea economică.

Corupţia, birocraţia şi cumătrismul din republică au devenit un mod de viaţă, care polarizează şi mai tare păturile de populaţie după veniturile obţinute.

Nivelul încrederii populaţiei în justiţie rămîne a fi unul din cel mai scăzut, instanţele de judecată fiind percepute de către puterea politică ca mijloc pentru atingerea scopurilor politice, dar nu ca o autoritate a statului care să vegheze respectarea legii.

Salariile angajaţilor din agricultură, cultură, sfera socială, precum şi a personalului tehnic din sfera bugetară sînt foarte mici şi nu acoperă nici pe departe mărimea bugetului minim de consum. Preţurile sînt mai înalte decît în majoritatea ţărilor din regiune. Pensiile, bursele şi alocaţiile sociale nu sînt suficiente nici pentru acoperirea costurilor de supravieţuire, iar indexarea pensiilor a fost făcută fără să se ia în calcul nivelul creşterii reale a preţurilor. Pe de asupra, nici poliţa de asigurare nu garantează un tratament deplin şi eficient bolnavilor.

Ne aflăm în plină criză socială, care alimentează lipsa de încredere în ziua de mîine, afectează grav societatea şi poate avea urmări imprevizibil de grave pentru viitorul ţarii noastre.

Cetăţenii îşi exprimă nemulţumirea şi îngrijorarea în legătură cu jocurile murdare ale politicienilor, care nu le asigură stabilitate, un loc de muncă sigur şi le risipesc ultimele speranţe pentru viitorul lor şi al copiilor lor.

În această situaţie extrem de complicată şi incertă, Consiliul General al Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova, care a pledat întotdeauna pentru afirmarea valorilor democratice şi ale statului de drept, îndeamnă clasa politică din ţară să dea dovadă de responsabilitate faţă de destinul ţării.

Sindicatele susţin cursul proeuropean declarat de Republica Moldova şi îşi vor mobiliza în continuare potenţialul la susţinerea reformelor în ţară ale căror menire este de a consolida statul de drept, crea condiţii favorabile pentru dezvoltarea economiei şi asigurarea unui trai decent tuturor cetăţenilor.

Solicităm grupurilor parlamentare şi autorităţilor executive ca în activităţile lor să pună accentul pe modelul social european, care presupune o economie performantă, un nivel înalt de protecţie socială, investiţii în educaţie, precum şi afirmarea unui dialog social eficient.

Numai prin solidaritatea tuturor cetăţenilor vom putea atinge obiectivele de dezvoltare socială şi economică, de eradicare a sărăciei, de respectare a drepturilor şi asigurarea  unor şanse egale pentru toate categoriile de populaţie.

Pledăm pentru dezvoltarea dialogul social constructiv ca  formă prioritară în promovarea politicilor sociale.

Facem apel către politicieni, partenerii sociali, funcţionarii publici, lucrătorii din toate ramurile economiei naţionale să manifeste devotament faţă de ţară şi popor, să-şi consolideze eforturile în atingerea scopurilor nobile de a făuri o societate prosperă.

 

Consiliul General al CNSM

Chişinău, 23 aprilie 2013