Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

CNSM a participat la Reuniunea de nivel înalt cu Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială

15.03.2019

20190312_195232

Reuniunea de nivel înalt a organizațiilor sindicale ”Global Unions” și Confederația Internațională a Sindicatelor (ITUC) cu organizațiile financiare internaționale Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional s-a desfășurat în perioada 11-13 martie curent la Washington DC, Statele Unite ale Americii. Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM), prin calitatea sa de membru afiliat al ITUC, a fost reprezentată de Tatiana Marian, șef al Departamentului Mass-media și Relații Internaționale.

Sharan Burrow, Secretar General al ITUC a prezidat Reuniunea. Au fost abordate subiecte de interes pentru sindicate și au inclus discuții cu privire la politicile Băncii Mondiale (BM) și Fondului Monetar Internațional (FMI)  într-o varietate de domenii privind acțiunile organizațiilor financiare internaționale (IFI) de a reduce inegalitățile economice și de gen, crize și strategii economice de redresare în țările emergente, reglementarea și stabilitatea financiară globală, IFI și protecția socială pentru toți, schimbările climatice și strategiile de tranziție, Obiectivul de Dezvoltare Durabilă ”Muncă decentă și creștere economică”, maximizarea investițiilor pentru dezvoltare durabilă.

Sindicatele globale sunt extrem de preocupate de revenirea în unele țări a cadrelor de reglementare financiară, care au fost instituite pentru a proteja împotriva abuzurilor și care au condus la criză financiară globală acum zece ani. Exemple recente de practici iresponsabile și agresive ale instituțiilor financiare demonstrează necesitatea extinderii și consolidării reglementării sectorului financiar prin cooperare internațională, fără a-l slăbi. Sindicaliștii pledează pentru alinierea IFI la Obiectivele de Dezvoltare Durabilă și alinierea acestora la Noul Contract Social și la Garanțiile Universale de Muncă a drepturilor fundamentale, securitatea și sănătatea în muncă, echitate și protecție socială.

În cadrul Reuniunii, sindicaliștii au discutat cu Kristalina Georgieva, Președintele Interimar al Grupului Băncii Mondiale și cu Christine Lagarde, Directorul General al Fondului Monetar Internațional, precum și cu Directorii Executivi ai acestor instituții internaționale financiare. Subiectele de discuție au vizat globalizarea, perspectivele economice mondiale, rolul IFI la investițiile în  capitalul uman, ideea unui ”nou multilateralism”, „flexisecuritate”, „universalism progresist”, abordarea de către FMI a ”Fondului de protecție socială” și abordarea de către BM privind „Maximizarea finanțării pentru dezvoltare”, și poziția sindicatelor globale asupra provocărilor economice și sociale globale. Participanții au discutat modul în care aceste subiecte se aliniază cu sprijinul sindical pentru un nou contract social cu o garanție universală a forței de muncă. Atât FMI, cât și Banca Mondială sugerează adesea țărilor să limiteze cheltuielile sociale în numele responsabilităților fiscale, fără a contabiliza pe deplin efectele pozitive ale protecției sociale pentru formalizare, mobilitatea pe piața forței de muncă, cererea și stabilitatea consumatorilor. Secretarul general al ITUC a rezumat câteva preocupări principale ale sindicatului cu politicile și practicile FMI și BM, făcând referință la unele recomandări conform Declarației ”Global Unions”.

Reuniunea de nivel înalt a continuat cu întrevederea liderilor internaționali de sindicat  la sediul sindicatelor americane, Federația Americană a Muncii – Congresul Sindicatelor de Producție (AFL-CIO). În cadrul sesiunii ”Politicile IFI în țările emergente și dezvoltate – tendințe și provocări”, moderate de către Tatina Marian, reprezentantul CNSM, au fost abordate și puse în dezbateri perspectivele țărilor cu economie emergentă, tendințele acțiunilor IFI în țările emergente, căile de influență a IFI în promovarea politicilor naționale cu impact asupra protecției sociale, ocupării forței de muncă, nivelului de trai, dialogului social, negocierilor colective, precum și metodele de abordare a acțiunilor IFI întru alinierea planurilor naționale de dezvoltare și a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă.

Prin concluziile trasate la această sesiune, dumneaei a încurajat liderii sindicali să aibă o viziune holistică care promovează munca decentă prin componentele sale, creșterea contribuțiilor acestora la depășirea problemelor subdezvoltării economice a țărilor emergente prin atenția asupra decalajelor economice și sociale, inclusiv salariale, implementare Inițiativei Organizației Internaționale a Muncii ”Viitorul Muncii” prin respectarea normelor și standardelor internaționale, etc. ”În contextul în care IFI promovează modele liberalizate de dezvoltare a business-ului, atunci pentru sindicate este alarmant de îngrijorător că garanțiile lucrătorilor sunt reduse la locul de muncă, și este important ca liderii sindicali să întrețină dialog constructiv cu autoritățile și rezultatele discuțiilor acestora cu IFI, precum și să se informeze permanent cu implementarea reformelor în sectorul financiar”, a subliniat Tatiana Marian, reprezentantul CNSM.

În cadrul Reuniunii de nivel înalt a organizațiilor sindicale ”Global Unions” și ITUC cu organizațiile financiare internaționale Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional au participat un număr semnificativ de lideri sindicali de nivel internațional și regional ai organizațiilor membre ale ”Global Unions”. Finalmente, a fost încurajată valorificarea dialogului între părți și crearea unei Platforme de Comunicare și Consultanță cu sindicatele globale și instituțiilor financiare internaționale cu scopul fortificării relațiilor de cooperare internațională.

Departamentul mass-media și relații internaționale