Vineri, 6 iunie 2014, cu începere de la ora 10:00, în incinta Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova, Sala de festivităţi, et.1, (mun. Chişinău, str. 31 August 1989, 129) va avea loc Adunarea activului sindical cu prilejul Zilei Sindicalistului.
La eveniment participă conducerea CNSM, reprezentanţi ai Comitetului Confederal al CNSM şi sindicalişti din toate regiunile Republicii Moldova. Totodată, la eveniment va participa Iurie Leancă, prim-ministrul Republicii Moldova, reprezentanți ai Guvernului Republicii Moldova, parteneri sociali.
În cadrul Adunării, vor fi abordate problemele social-economice cu care se confruntă salariații, membri de sindicat, politica socială a statului, măsurile necesare a fi întreprinse pentru a nu admite înrăutăţirea nivelului de viaţă al cetăţenilor.
De asemenea va fi prezentată informaţia despre alte evenimente organizate de CNSM cu prilejul Zilei Sindicalistului și vor fi expuse informații cu privire la rezultatele activității CNSM din ultima perioadă.
La ora 09:45 va avea un briefing de presă susţinut de Oleg Budza, preşedintele CNSM.
Se invită reprezentanţii instituţiilor mass-media.
Informaţii suplimentare la numărul de telefon – 26-65-90.
Serviciul de presă al CNSM